VIDEO: Copilul din Sebeșul de Jos a fost GĂSIT în viață, după trei zile de căutări. Primele imagini din elicopter
Copilul de 5 ani din localitatea Sebeșul de Jos, județul Sibiu, dat dispărut de trei zile a fost găsit în viață. Sute de polițiști, pompieri, jandarmi, militari și voluntari l-au căutat pe acesta timp de trei zile.
UPDATE: Medicul SMURD care l-a consultat pe Alex spune că starea de sănătate a acestuia nu este îngrijorătoare.
„Până în acest moment nu prezintă leziuni vizibile, este conștient și cooperant. Minorul, însoțit de mama acestuia, va fi transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate”, potrivit polițiștilor.
Minorul a fost descoperit miercuri, 13 mai, într-o zonă împădurită la aproximativ doi kilometri de locul în care s-a pierdut.
Momentul în care copilul a fost coborât din elicopter și dus în ambulanța care îl aștepta a fost salutat de salvatori cu aplauze și lacrimi de bucurie.
Din câte se pare, minorul a fost descoperit cu ajutorul unei camere cu termoviziune de pe un elicopter.
Alarma a fost dată luni seara, în jurul orei 19.00, după ce părinții au observat că băiatul dispăruse din apropierea fermei familiei.
Tatăl copilului lucra la repararea unui gard, iar micuțul se juca în zonă. La un moment dat, acesta nu a mai fost de găsit.
Familia a început imediat căutările, însă fără rezultat. Încă de la primele ore ale intervenției, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat efective importante.
După trei zile de căutări minorul a fost găsit.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (1)