Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO – Nelu Tătaru: Dacă vor fi peste 10.000 de cazuri în 3-4 zile, în toată țara, se impune starea de urgență

YouTube video

Publicat

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că starea de urgență s-ar putea impune din nou, dacă la nivelul întregii țări, vor fi înregistrate 10.000 de cazuri în 3 – 4 zile. 

Afirmația a fost făcută de Tătaru într-un interviu video realizat de Agerpres. 

Mai mult, ministrul a spus că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ”asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri.

O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (…) Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (…)

Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă.

În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

„Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

sursă agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement