O familie din Alba Iulia, grav afectată de construcţia autostrăzii Sebeş - Turda, aflată la doar la câţiva metri de locuinţa acesteia, a obţinut în instanţă suspendarea lucrărilor până la montarea unor panouri care să asigure izolarea fonică a casei. Deși decizia este definitivă, provizorie şi executorie de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, oamenii spun că lucrările nu s-au oprit.

Publicitate

Autoritățile au îngustat culoarul de expropriere strict în jurul gospodăriilor și i-au ocolit, astfel că acum se află în zona de protecție a autostrăzii. Mai mult, zona de siguranță de pe autostrada Sebeș Turda, care presupune în zonă un zid de beton și umplutură, va ajunge la doar 2 metri de colțul uneia dintre case.

Oamenii au reclamat că instituțiile statului din Alba, care ar trebui să supravegheze respectarea indicatorilor asumați de constructor prin acordul de mediu și celelalte legi care ar trebui respectate, îi ignoră. 

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Alba24 a scris despre subiect și a arătat situația în care se găsesc familiile respective, de câțiva ani.

Vezi și: VIDEO REPORTAJ: Autostrada dintre case. Cum îi tratează statul pe oamenii abandonați pe traseul A10 Sebeș-Turda

Minuta deciziei de la Tribunalul Alba:

Admite cererea de ordonanţa preşedinţială formulată de reclamanţii Lăncrănjan George Mircea şi Lăncrănjan Floare în contradictoriu cu paratele: - Impresa Pizzarotti &C SpA Italia, CNAIR - Compania Naţionala a Infrasructurii Rutiere S.A. şi S.C. Pomponio Construcţii S.R.L. si, în consecinţă,

Obligă pârâtele să monteze în regim de urgenţă panouri fonoabsorbante şi să îndeplinească măsurile pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ in Alba Iulia, Oarda de Sus, str. Victoriei nr. 24, - cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse prin autorizaţia de construire, acordul de mediu, studiu de impact, contract de execuţie aferente obiectivului de investiţii Autostrada Sebes-Turda Lotul 1 - punct de lucru Oarda de Sus - în zona imobilului proprietatea reclamanţilor.

Publicitate

Dispune încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ pe str. Victoriei nr. 24, până la montarea de către pârâte a panourilor fonoabsorbante şi îndeplinirea măsurilor pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor - cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de şantierul organizat în imediata apropriere a locuinţei reclamanţilor cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse prin autorizaţia de construire şi acordul de mediu aferente obiectivului de investiţii Autostrada Sebeş - Turda Lotul 1 - punct de lucru Oarda de Sus - în zona imobilului proprietatea reclamanţilor, până la soluţionarea definitivă a litigiului care formează obiectul dosarului nr. 5085/176/2018 al Judecătoriei Alba lulia. Definitivă, provizorie şi executorie de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen”.

Publicitate