Connect with us
Advertisement

Administrație

VIDEO REPORTAJ: Autostrada dintre case. Cum îi tratează statul pe oamenii abandonați pe traseul A10 Sebeș-Turda

Publicat

(De Ovidiu Hațegan și Raul Baciu)

Mai multe familii din cartierul Oarda al municipiului Alba Iulia trăiesc, de câțiva ani, un adevărat coșmar. Asta din cauza lucrărilor la autostrada Sebeș-Turda, care se desfășoară la doar câțiva metri de casele lor.

Autoritățile au îngustat culoarul de expropriere strict în jurul gospodăriilor și i-au ocolit, astfel că acum se află în zona de protecție a autostrăzii. Mai mult, zona de siguranță a autostrăzii, care presupune în zonă un zid de beton și umplutură, va ajunge la doar 2 metri de colțul uneia dintre case.

Oamenii reclamă că instituțiile statului din Alba, care ar trebui să supravegheze respectarea indicatorilor asumați de constructor prin acordul de mediu și celelalte legi care ar trebui respectate, îi ignoră. 

De fiecare dată când sună pentru a reclama gradul major de disconfort pe care îl resimt din cauza zgomotului și a prafului, lucrările se opresc ca prin minune, asta în cazul fericit în care cineva chiar vine să vadă despre ce este vorba.

Legea vs „marele interes național”. Li se reproșează de multe ori că reclamațiile lor nu țin cont de ”marele” interes național: autostrăzile.

Dar oamenii nu se opun construcției și mai mult, înțeleg necesitatea ei, dar nu înțeleg de ce exproprierile i-au ocolit, de ce instituțiile nu aplică legea și de ce au fost abandonați de stat la mila constructorului Pizzarotti.

„Dacă statul vostru nu vă apără, de ce vă plângeți la noi?” a fost întrebată de un reprezentant al firmei italiene, una dintre femeile care locuiesc în zonă.

Crina Țăran trăiește împreună cu familia ei: soțul, fiica, ginerele și nepoțica în vârstă de un an, la câțiva metri de infernul utilajelor și al mașinilor de mare tonaj.

Sunt oameni cu bun simț, care au muncit toată viața să aibă o casă. Statul, cu de la sine putere, le-a rupt o bucată din curte, doar atât cât era nevoie pentru a trece pe la ei zidul de sprijin al autostrăzi. La 2 metri și zece centimetri de colțul casei.

Statul le-a luat doar curtea și liniștea, dar le-a lăsat casa, deși oamenii nu o mai vor.

„Este foarte greu de trăici aici. Avem și un copil mic în casă, de un an, cum va suporta copilul ăla condițiile de aici, că e șantier, se construiește o autostradă…

Vin utilaje grele, vin compactoarele, care zguduie casa din temelii. Au expropriat până mai jos de proprietatea noastră, când au ajuns la noi (culoarul de expropriere – n.red.) s-a îngustat până a trecut de proprietatea doamnei Lăncrănjan și apoi s-a lărgit din nou (…)

Noi cerem deja de ani de zile să ne exproprieze și nu ne ia nimeni în seamă. Ei spun că în zona de protecție nu sunt obligați să ne exproprieze.

Mergem în instanță, dar astea durează. Am pierdut în instanță exproprierea în primă fază”, spune femeia.

Din experiența juridică pe care au acumulat-o fără să vrea, oamenii spun că nu există lege care să oblige statul să cumpere o locuință. Crina Țăran consideră că acolo nu se mai poate trăi.

Să nu creadă cineva că noi suntem contra, că toată lumea poate că ne condamnă că poate că noi ieșim și spunem ceva că nu vrem să se facă autostrăzi. Din contră, și noi vrem, numai că vrem și noi să avem un cămin al nostru, unde-i cel mai bine? Când vii acasă și ai liniște”, a adăugat femeia.

Casa familiei Țăran a fost scoasă din intravilanul localității de către Primăria Alba Iulia, printr-o reorganizare a Planului Urbanistic General, de fapt o modalitate de a masca o hotărâre de consiliu local total defavorabilă locuitorilor.

Nimeni nu i-a anunțat timp de câțiva ani, așa că au continuat să plătească impozite ca la oraș. Ulterior au aflat că nu mai pot face nici o lucrare în curte sau la casă.

Traseul autostrăzii le va brăzda curtea și nu vor putea, cel puțin nu legal, să își reloce utilitățile și fosa septică din spatele casei.

Casa și în intravilan, și în extravilan 

Dacă familia Țăran a ajuns cu casa în extravilan, o altă familie din zonă s-a trezit în plin absurd: are o treime din locuință în intravilan și două treimi în extravilan. Linia imaginară secționează casa prin hol, o aberație de care a fost în stare Statul Român. 

Flori Lăncrănjan este profesoară și una dintre persoanele cele mai afectate de investiție. Ne așteaptă într-o curte amenajată frumos, cu multe plante și alei îngrijite. Curtea, precum și o parte din casă, au fost trecute fără știrea și voia ei, în extravilanul localității. O altă bucată de casă este în intravilan.

La doar câțiva metri de casa ei, a fost construit un viaduct. Utilaje imense, ridicând sute de tone, foraje, praf și un zgomot infernal, reprezintă ”mediul” în care este nevoită să trăiască zilnic.

Oamenii sunt atât de disperați încât ar fi acceptat chiar și o soluție de relocare pe perioada lucrărilor. Evident că nu s-a întâmplat. 

„Problemele datează din 2013, când am aflat din media că suntem în culoarul unei autostrăzi, că va veni autostrada în această zonă, deși toată lumea din Oarda știa că acest culoar este în altă parte, adică cu 200 de metri mai jos. În 2009 s-a obținut un acord de mediu pentru acea zonă. Era un drum express. S-a reluat acest proiect în 2013, modificându-se din drum express în autostradă. Peste noapte s-a schimbat și traseul”, spune Flori Lăncrănjan. 

Culoarul „din altă parte” a fost schimbat, iar oamenii bănuiesc că la mijloc ar fi o sumă de interese locale și că s-ar fi făcut presiuni prin intermediul instituțiilor locale și al parlamentarilor de Alba, pentru schimbarea traseului. 

Revenind la situația descrisă, Flori Lăncrănjan a cerut la momentul respectiv explicații de la autorități și a avertizat cu privire la disconfortul pe care oamenii îl vor resimți. Oamenii au strâns chiar și semnături, pentru scoaterea autostrăzii în afara localității. 

„Autostrăzile se fac în extravilanul localităților, iar noi știam că suntem de atâția ani în intravilan (…) Nu am găsit înțelegere. Am cerut primăriei ca orice decizie se ia să ne fie adusă la cunoștință, nu ne-a fost adusă și așa ne-am trezit în extravilanul localității Alba Iulia” spune femeia, indignată.

Printr-o decizie a Consiliului Local Alba Iulia, zona a fost ”reamenajată”. Rezultatul, o aberație. Instituțiile statului nici măcar nu s-au sincronizat, după atâția ani. La cartea funciară, terenul figurează ca fiind în intravilan, iar la taxe și impozite în extravilan. 

În ceea ce privește casa… „Construcția este și în intravilan, și în extravilan.  Din totalul de 1140 de metri pătrați, mai avem în intravilan 290 de metri pătrați”

Infernul de la doi pași 

„Nu doresc nimănui să rămână într-un șantier, la baza unui viaduct. Până nu trăiești asta, nu înțelegi. Toți factorii stresanți au fost asupra noastră. Viaductul are rădăcina la 40 de metri. Au forat cu foreze de mare putere… Am făcut nenumărate adrese la instituțiile statului, și anume, la Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția de Sănătate Publică… Am sunat și la 112. Când au venit m-au certat” spune Flori Lăncrănjan. 

Aceasta spune că zgomotul a fost infernal. O foreză de mare capacitate a făcut zeci de găuri la 40 de metri adâncime. „Trei săptămâni am crezut că înebunim aici. Nimeni, nici o instituție abilitată, nu s-a deplasat să vadă despre ce este vorba”

Oamenii au fost practic abandonați chiar de instituțiile care ar trebui să verifice documentele. De exemplu, dacă este respectat acordul de mediu. 

Șefii instituțiilor refuză de exemplu să folosească un sonometru, pentru a nu fi puse în situația să constate încălcarea legii și să supere constructorul italian. Sau, să își supere șefii ierarhici. Sau poate au și alte motive, care ar merita investigate. 

În orice caz, între lege și constructor, reprezentanții instituțiilor aleg constructorul, din moment ce aleg să ignore solicitările oamenilor. 

Până și Instituția Prefectului a dat înapoi. Prefectura a organizat o masă rotundă cu toți cei implicați, condusă de prefectul Dănuț Hălălai. Ulterior, când o instanță de judecată din Alba Iulia a solicitat procesul verbal al întâlnirii, instituția a comunicat că nu a fost întocmit și că „s-a pus la dispoziție sala” pentru întâlnire. 

„Dacă vă uitați pe harta primită de la Prefectura Județului Alba, partea din față până în dreptul construcției, este expropriată. În acest aliniament de case (culoarul-n.red.) s-a îngustat, a trecut dincolo , s-a lărgit din nou, s-a îngustat în dreptul aliniamentului de case de pe Strada Cedrului, după care din nou a fost respectat. Exact în zona caselor s-a produs îngustarea culoarului de expropriere” a adăugat Flori Lăncrănjan. 

„Mă credeți că în șase ani, nimeni, niciodată nu m-a contactat, nimeni, nimeni, niciodată (…) Cel mai șocant pentru mine a fost când constructorul a spus: dacă nu vă protejează statul vostru, noi nu avem ce face! Și aici am rămas! Neprotejați de către Statul Român cu sute de instituții care protejează cetățeni, copii…”

Concluzie amară. „După atâtea sesizări pe care le-am făcut, am ajuns la o concluzie amară. Statul Român și-a creat nenumărate instituții pentru a-și dilua răspunderea și a nu rezolva problemele concrete și reale ale oamenilor” a adăugat Flori Lăncrănjan. 

Oamenii au deschis mai multe procese. Dacă vor câștiga, statul va ieși cu mult mai prost decât dacă i-ar fi expropriat pe oameni de la început. Dar, dincolo de bani și despăgubiri, este vorba despre modul în care Statul Român își tratează cetățenii pe care i-a abandonat pe traseul autostrăzii A10 Sebeș-Turda. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Ionel

    duminică, 03.11.2019 at 08:00

    Incompetență, nepăsare și chiar rea-voință! Dar pentru că nu sunt decât câțiva oameni afectați, aceștia trebuie să se SACRIFICE în viziunea statului.

    Să presupunem că situația se datorează unei deficiențe software și că atunci când s-a făcut trasarea nu s-a uitat nimeni, ci pur și simplu a fost scoasă harta și aprobată.

  2. Meriew

    duminică, 03.11.2019 at 14:39

    In mare masura oamenii astia isi merita soarta deoarece au cumparat coclauri de la agenti imobiliari ticalosi ,crezand ca au facut afacerea vietii lor.Asta-i riscul cand construiesti o locuinta in mijlocul campului. Desi suntem o tara de proprietari ,nimeni nu intelege faptul ca locatia este de fapt singura calitate a proprietatii imobiliare rezidentiale.
    PS .poate ar trebui sa-i cautati pe agentii imobiliari. Incepeti din Alba si o sa ajungeti pana in Dubai.

  3. Alexandru Pascu

    luni, 04.11.2019 at 00:04

    Boss, n-ai inteles. Oamenii astia nu au luat pe coclauri ci IN SAT! Ionel are perfecta dreptate. Toata lumea da sfaturi, da nimeni nu e in locul lor. Ei pur si simplu cer respectarea legii. E atat de simplu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement