PNL va susține candidatura lui Nicușor Dan, în turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunțat Cătălin Predoiu, în urma ședinței conducerii partidului de luni seara. Miniștrii vor rămâne în funcție.

Publicitate

”Am hotărât în unanimitate susținerea candidaturii lui Nicușor Dan pentru funcția de președinte al României.

PNL are în guvern miniștri care au depus un jurământ față de români, își vor exercita atribuțiile față de români și în interesul României.

PNL are în parlament membri care au jurat că vor servi interesele românilor în funcțiile de senatori, respectiv deputați.

Cât timp aceste mandate sunt în ființă, PNL își va face datoria față de români”, spune Predoiu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Liderul PNL mai spune că ”noi nu am vorbit cu Nicușor Dan, este o decizie a noastră” privind susținerea acestuia, „pentru a opri accesul forțelor extremiste la Cotroceni”.

Vezi și VIDEO: USR îl susține oficial pe Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Declarații

„Anumite decizii s-au luat la PSD. Noi nu putem influența deciziile pe care le-a luat PSD. Ne raportăm la ele ca la o realitate politică. Ceea ce noi urmărim este să maximizăm acest efort pe care îl vom face în continuare.

Vezi și VIDEO: Marcel Ciolacu demisionează din funcția de premier, miniștrii rămân interimari. Pe cine susține PSD în turul doi

Publicitate

După cum știți și dumneavoastră, există un mare procent de români care încă sunt nehotărâți, sunt cetățeni români care își pot schimba votul inclusiv în funcție de conduita partidelor în perioada următoare.

De aceea, ceea ce ne preocupă pe noi este să reconfirmăm faptul, prin fapt că Partidul Național Liberal este un partid responsabil care se gândește la interesul național”, mai spune Predoiu.