Administrație
VIDEO: Primăria Alba Iulia inversează sensul unic de pe Nichita Stănescu, dar nu renunță la el. Explicațiile lui Gabriel Pleșa
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat pentru Alba24 că sensul unic de pe strada Nichita Stănescu va fi inversat în zilele următoare.
Este vorba despre o stradă transformată în drum cu sens unic de circulație, care a stârnit nemulțumire în oraș și a adus zeci de amenzi șoferilor care au trecut pe acolo fără să observe noul semn.
Timp de săptămâni întregi, Poliția Locală trimisă de primărie a pândit zona respectivă, amendând zeci de cetățeni.
Au fost inclusiv situații în care polițiștii locali și-au camuflat mașina în spatele unui autoturism parcat la jumătatea străzii.
Sensul de mers se schimbă, problema rămâne
Practic, circulația pe strada respectivă, care are două benzi, va fi permisă în viitor dinspre Detunata spre Toporașilor și nu invers, cum este acum.
Măsura este discutabilă, în condițiile în care administrația nu poate motiva decizia prin studii de trafic ci doar prin ”dorința unor riverani”.
În urmă cu trei luni, primăria a decis în mod inexplicabil ca strada respectivă să devină cu sens unic, în ciuda faptului că o altă stradă, paralelă cu aceasta, era tot cu sens unic și tot pe aceeași direcție.
Explicațiile lui Gabriel Pleșa
”Da, a fost o solicitare a riveranilor de pe Nichita Stănescu, eu am fost chiar în teren, și dânșii au solicitat nu pentru a parca mașina în fața casei ci îmi arătau la orele 17.00 după masa ce trafic infernal este și în ce viteză se circulă” a explicat Gabriel Pleșa.
Acesta a spus că între timp a constatat că există nemulțumiri cu privire la această măsură.
”Ni s-a cerut anularea, sau schimbarea sensului de mers, iar în comisia de mobilitate urbană, unde categorie este și Poliția Rutieră, s-a hotărât inversarea sensului de tranzitare a Străzii Nichita Stănescu. Acest lucru se va realiza în zilele următoare, poate chiar mâine” a adăugat Pleșa.
Au anunțat că renunță la sensul unic, dar au fost convinși să se răzgândească
De remarcat că în luna ianuarie, primăria a anunțat că se va renunța la sensul unic pe strada respectivă.
În ședința comisiei de circulație din 25 ianuarie, a fost aprobată renunțarea la sensul unic, urmând obținerea avizului Poliției Rutiere pentru revenirea la circulația pe ambele sensuri” au transmis reprezentanții instituției, pentru Alba24. Detalii AICI.
Măsura nu a fost pusă în practică, tot din cauza presiuilor unor personaje importante care locuiesc pe acea stradă și care nu vor să fie deranjate de trafic sau au nevoie să își lase mașinile pe carosabil.
Așa că, primăria a revenit și a anunțat păstrarea sensului unic pe stradă, dar și că a decis inversarea lui.
Petiție lansată de un consilier local
Consilierul local PNL Cornel Sandu a lansat o petiție online, care a fost semnată de câteva sute de persoane.
”Interzicerea accesului dinspre magazinul Kaufland spre strada Nichita Stănescu a creat disconfort cetățenilor domiciliați pe străzile Vânătorilor, Detunata, Tulnicului, Toporașilor, Nazareth Illit, Fântânele,etc., și a generat ambuteiaje în trafic, în special dimineața. De asemenea, accesul spre zona Schit se poate realiza doar pe variante ocolitoare.
Este un nonsens acel sens unic și datorită faptului că pe strada Detunata, pe care pe o bandă de circulație se află mașini parcate, este permisă circulația în ambele sensuri în timp ce pe strada Nichita Stănescu, pe care se află cel mult 20 de locuințe s-a restricționat accesul pe un sens” este motivația acestuia pentru petiție.
Gabriel Pleșa a spus că pe strada Strada Detunata, aflată în continuarea străzii Nichita Stănescu, circulația va continua pe ambele sensuri.
Asta deși pe Detunata traficul este și mai intens, iar una dintre cele două benzi este blocată de parcări, așa cum a scris și autorul petiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
RAUL
joi, 24.03.2022 at 15:45
Când ești prost de mic, când ești mare doar te joci 😂, mai grav e că oile votează doar pastori duși cu bibilica 😔🥺🤣😂🤪
Altul
joi, 24.03.2022 at 16:08
Adevărat zice vocea urbei… Primarul Pleșa s-a aflat și se află întreabă pentru că altceva nici nu îl duce bibilica. Nici pe mulți dintre noi nu i-a dus bibilica atunci când l-am votat. Din păcate pentru mine mă număr printre ei. Dar un alt mandat, cum se așteaptă dânsul, nu cred că mai primește, poate doar de la prietenii lui de pe strada asta buclucașă. Cred că deviza lui chiar e aceea de a se afla întrebă pe unde se nimerește, cu sensuri unice pe străzi, spectacole de piață cu Mihai Viteazul, organigrame inutile pentru curentat bani, vernisaje și lirică leșinată de reprezentare și alte fandacsii.
Cetatean
vineri, 25.03.2022 at 13:53
Bine spune domn Primar, dar intreb si eu pe strada Varese de ce nu au intentia de a monta limitatoare de viteza, la ce trafic si cu ce viteza se circula, fiind facuta chiar o solicitare in acest sens, sunt f multi dintre dvs cu copii mici, cu biciclete, trotinete etc care merg inspre parcul dendrologic si invers, zona intens circulata de multe ori cu viteza excesiva