Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, participă la Forumul primarilor 2022, organizat la Geneva, Elveția. Potrivit unei postări pe Facebook, Gabriel Pleșa este singurul primar din România care participă la acest forum. 

La eveniment mai participă primari din din Spania, Portugalia, Austria, Olanda, Irlanda, Canada, Franța, Suedia, dar și cu primarul orașului Boston (SUA).

Publicitate

”Avem foarte multe provocări în fața noastră, iar după revenirea din pandemia COVID, poate cea mai grea schimbare este dată de războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei, pe care l-am și condamnat de altfel cu toții ca fiind o pată neagră și rușinoasă în istoria modernă a civilizației. Am împărtășit din experiențele noastre pe care, ca municipalitate, le avem în context european.

În Alba Iulia există cea mai mare cetate de tip Vauban din România, construită între anii 1715-1738 și restaurată cu fonduri Europene în valoare de circa 70 milioane de Euro în ultimii 10 ani. Iar eforturile municipalității au fost recunoscute de numeroase organisme europene: o distincție cu prestigiosul titlu de ”Destinație europeană de excelență” conferit de către Comisia Europeană în anul 2012 și o Mențiune Specială a Juriului din partea organizației Europa Nostra în anul 2013.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În prezent municipalitatea noastră lucrează pentru a atrage noi finanțări pentru a face tranziția spre energii regenerabile, să eficientizăm energetic edificiile publice, dar și să transformăm Alba Iulia într-un oraș prietenos cu mediul, prin care nivelul de confort al cetățenilor să crească simțitor, bucurându-ne în paralel de evoluția tehnologiei.

Exemplele de bune practici împărtășite de toți cei prezenți sunt de natură să ne deschidă mereu spre sisteme inovative de management, dar și să ajungem la neutralitatea climatică propusă a fi atinsă de UE până în 2050. Sunt pași mulți și importanți, care schimbă orașe și mentalități, iar Alba Iulia poate și trebuie să fie tot mai pregătită pentru ceea ce viitorul și tehnologia ne vor pune în față”, a scris Gabriel Pleșa într-o postare pe Facebook.

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News