Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat luni seară, după ședința de guvern, că de astăzi românii pot cere amânarea ratelor la credite.

Tot astăzi au fost publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare a ordonanței pentru suspendarea plății ratelor până la 9 luni.

Publicitate

Citește și Amânarea ratelor la bănci. Ce prevăd normele de aplicare a OUG 37/2020, publicate în Monitorul Oficial

„În următoarele 45 de zile, românii au timp să depună cereri pentru amânarea ratelor”, a mai adăugat ministrul Finanțelor. El le cere băncilor să analizeze cu prioritate aceste solicitări venite de la clienții aflați în dificultate de a plăti ratele creditelor, afectați de criza cauzată de coronavirus.

Tot luni, ministrul Finanţelor a anunţat că românii care nu știu cum să aplice pentru amânarea ratelor pot accesa, începând de marţi, un portal online pentru a semnala problemele cu care se confruntă și a cere lămuriri.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursă: digi24.ro