Connect with us

Eveniment

VIDEO: Șefa POT, circ în Parlament. Anamaria Gavrilă a chemat poliția pentru că o deranja presa

Publicat

VIDEO: Șefa POT, Anamaria Gavrilă a făcut circ în Parlamentul României. A sunat la 112 și a chemat poliția pentru că o deranja presa. La un pas de a izbucni în plâns, a intrat pe live încercând să arate cum este hărțuită. 

Poliția Capitalei a fost sesizată miercuri de o deputată cu privire la faptul că ar exista între ea și mai mulți reprezentanți ai mass-media divergențe verbale.

Este vorba despre deputata Anamaria Gavrilă, președintă a POT, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 17, care au constatat că reprezentanții mass-media se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un hol din incinta Palatului Parlamentului.

S-a stabilit că reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora pentru desfășurarea activităților, precizează sursa citată.

VIDEO Șefa POT, circ în Parlament

În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008, informează Poliția Capitalei.

Jurnaliștii acreditați la Parlament au așteptat, mai bine de o oră, pe holurile de la grupul POT, o declarație de la lidera formațiunii despre o posibilă retragere a candidaturii sale la Președinție.

Ea a stat, în tot acest timp, în biroul său și a chemat Poliția, motivul nefiind unul anunțat oficial.

Veniți la fața locului, polițiștii au intrat în biroul acesteia, unde au stat mai multe minute.

Lidera POT a ieșit apoi din birou și i-a acuzat pe jurnaliștii prezenți de ”hărțuire”, solicitând polițiștilor să-i legitimeze: ”Am spus că nu dăm declarații. (…) Asta este hărțuire. Vă rog să-i legitimați!”

Ea a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor, care au dorit să știe de ce aceasta a apelat la polițiști, și a revenit în birou.

Fiind atenționată că presa are acces liber pe holuri, conform regulamentului, lidera POT a trântit ușile în fața jurnaliștilor.

Ulterior, ea a postat o filmare în care a acuzat presa de agresivitate, susținând că ”nu poate să-și facă treaba”, că presa ”o prinde în niște ipostaze care nu îi convin”.

”Ei vin inclusiv până în ușa toaletei și stau cu camera. (…) Asta nu este o presă, de aceea noi, mulți dintre noi, preferăm să venim pe internet, să mergem pe live-uri, pe tiktok-uri, pentru că nu trebuie să vorbim prin presă, care ne ia cuvintele, le răstălmăcesc și spun tot felul de lucruri. (…) Doamne ajută!”, a spus Gavrilă.

Potrivit articolului 8 din Regulamentul privind acreditarea jurnaliștilor la Camera Deputaților, ‘”jurnaliștii acreditați au acces la Centrul de presă, în sala de desfășurare a ședințelor plenare (numai în spațiile special amenajate pentru presă), la ședințele comisiilor parlamentare, cu aprobarea acestora, în holul de la nivelul P1 și în alte spații unde se desfășoară activități parlamentare publice.

Accesul reprezentanților mass-media la comisiile permanente ale Camerei Deputaților, la grupurile parlamentare și la cabinetele membrilor Biroului Permanent este liber”.

CCR a respins contestațiile legate de candidatura șefei POT la prezidențiale

Tot miercuri, Curtea Constituţională a României a respins contestaţiile depuse împotriva înregistrării candidaturii acesteia la președinție.

În sesizarea trimisă la CCR se invocau „suspiciuni de fraudă electorală şi falsificarea listelor de semnături, existând în spaţiul online filmări video în care s-au comis nereguli grave, un individ fiind filmat în timp ce copiază din listele vechi din telefon semnături pentru alegerile prezidenţiale din 2025, ceea ce ridică suspiciuni în privinţa autenticităţii acestora, fapte ce constituie fals în declaraţii (art. 326 Cod penal), sancţionate de Legea 370/2024 pentru alegerea Preşedintelui României art. 27, alin. 2”.

Reamintim că sora Anamariei Gavrilă a fost aleasă deputat de Alba, însă până acum nu a avut nici o activitate în județ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Eu

    miercuri, 19.03.2025 at 21:05

    cu asa specimene „votate” nu va mai mirati ca tara merge tot mai rau,plangaciosi emotivi care traiesc doar pe internet si lumea reala ii deranjeaza,tanti,nu te ascunde ,poate nu sti dar functiile astea publice sunt platite de noi,si daca noi nu putem sa va luam direct la intrebari exista presa acreditata,nu doar net unde vorbiti singuri si doar ce vreti voi !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement