Actualitate
VIDEO: Spectacol de artă stradală, VINERI, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia. Grupul Aglaja din Belgia sărbătoreşte 50 de ani
Albaiulienii sunt așteptați, vineri, 24 iulie de la ora 21.00, la un spectacol de artă stradală, susținut de Grupul Aglaja, Belgia. Spectacolul face parte din turneul european de evenimente prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de existență ai grupului și va avea loc în Piața Cetății din Alba Iulia.
Grupul Aglaja reprezintă una dintre cele mai vechi companii de treatru și dans din Belgia, dedicată tinerilor și exprimării artistice a acestora.
Fragmentele de muzică clasică și momentele de coregrafie cu steaguri fac spectacolele Aglaja să fie unice în lume.
50 de tineri belgieni recompun și transpun muzica în reprezentații coregrafice care au fascinat deja, în cadrul turneului de anul acesta, peste 25 de orașe și capitale europene, precum Berlin, Viena, Budapesta sau Atena.
Belgienii au ales Alba Iulia, înainte de a fi prezenți la Budapesta, ca singura destinație în care vor performa în România.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News