Localnicii din satul Dealu Ferului, aflat la circa 15 kilometri de Alba Iulia, în comuna Vințu de Jos, trebuie să parcurgă zilnic circa doi kilometri de drum care le poate distruge mașinile.

Oamenii ar fi cerut ajutorul autorităților pentru a le fi rezolvată problema, însă, deocamdată, singura soluție a fost umplerea drumului de pământ cu piatră concasată.

Publicitate

Unii dintre cei care trebuie să ajungă în zonă spun că acum, după ”modernizare”, drumul e în stare mai proastă ca înainte.

”Acolo locuiesc o mână de oameni, sunt cam 6-7 famili, care au și ele nevoi. Din păcate, drumul e un dezastru. S-a băgat piatră mare, toată colțoasă, în care ne spargem cauciucurile. Toți cei care urcă au făcut cel puțin o pană acolo”, spune un cititor Alba24.

Potrivit sursei citate, în zonă ar fi problemă și cu sursele de apă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Satul Dealu Ferului aparține de comuna Vințu de Jos. La recensământul din 2002 avea o populație de 48 locuitori.

Accesul spre sat se face din DJ 107A, varianta spre Sebeș pe lângă DN1.