Eveniment
VIDEO: Traseul Autostrăzii Sebeș-Turda e definitivat sau nu? Președintele CJ Alba: Cetățenii interesați se pot adresa primăriilor
Traseul noii autostrăzi Sebeș-Turda reprezintă, se pare, un subiect sensibil pentru politicieni și autoritățile județene. În timp ce vicepreședintele liberal al CJ Alba, Florin Roman iese în presă cu traseul exact al autostrăzii, arătând cu degetul pe hartă zonele pe care le va traversa, președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel atrage atenția că instituția pe care o reprezintă nu are atribuții în stabilirea acestui traseu și se dezice de orice responsabilitate în acest sens, trimițând cetățenii interesați să afle răspunsuri, la primării. Problema a fost tranșată astăzi în conferința de presă a PDL, concretizându-se într-un schimb de replici în contradictoriu între senatorul democrat-liberal Alexandru Pereș și Ion Dumitrel, care nu a dorit să trateze subiectul din postura de om politic.
Ion Dumitrel face apel la cetățenii interesați să afle traseul exact al autostrăzii Sebeș-Turda să se adreseze direct primăriilor, unităților administrativ-teritoriale din zonele pe unde va trece autostrada, precizând că CJ Alba nu are atribuții în stabilirea acestui traseu, ci are doar sarcina de a emite un certificat de urbanism după consultarea prealabilă a primăriilor și adnotarea obiecțiilor transmise de acestea. Explicația președintelui CJ Alba vine ca urmare a frecventelor întrebări adresate de cetățeni la sediul CJ Alba, pe tema traseului autostrăzii.
„Eu nu vreau să introduc Consiliul Județean în disputa asta. Florin Roman nu a prezentat traseul stabilit de CJ, ci forma propusă de proiectant a acestui traseu și care va fi aprobată de Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi. Stabilirea acestui traseu nu este treaba CJ Alba, deoarece acest proiect este al Guvernului României. Instituția noastră doar va elibera certificatul de urbanism cu obiecțiile formulate de unitățile administrativ teritoriale cu care vom participa la consultări. În ceea ce privește traseul final, în opinia mea, acesta ar mai putea fi modificat după aceste discuții cu primăriile, dar decizia nu este a noastră, ci a proiectantului împreună cu CNADNR. Vreau să fie clar. Cei care vor să pună întrebări despre acest traseu nu au pentru ce să vină la noi, ci vor trebui să se adreseze primăriilor din județ cărora le-am înmânat harta reactualizată a traseului autostrăzii”, spune Ion Dumitrel.
Nu de aceeași părere este însă senatorul Alexandru Pereș, care la rândul său a primit întrebări din partea cetățenilor în legătură cu varianta finală a acestui traseu. Acesta susține că, în cursul zilei de ieri, s-a interesat de subiect la Primăria Alba Iulia, de unde a fost informat că ei nu dețin harta noului traseu, ci doar o formă mai veche a acestuia, care nu poate fi relevantă pentru cetățeni. Cu alte cuvinte, dacă nu de la primărie și nici de la CJ Alba, atunci de unde pot afla oamenii detalii despre noul traseu?
Singurul care binevoiește săptămânal să aducă informări pe această temă este vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, dar care, în opinia senatorului Pereș, vorbește din prisma politicianului aflat la Putere, ignorând anumite aspecte sensibile pentru cetățeni. Pereș declară că îl sfătuiește pe Dumitrel să nu semneze nici un certificat de urbanism până nu cunoaște cu exactitate toate datele din teren, ca de exemplu câte case vor demolate în vederea construirii noii autostrăzi. În timp ce Roman arată că doar o singură casă veche va fi supusă demolării, cetățeni din județ vin și atrag atenția că este vorba de mai multe astfel de proprietăți.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Florin Roman: Voci din PDL cer schimbarea mea din funcţia de preşedinte CJ Alba din cauza reuşitei proiectului autostrăzii Sebeş-Turda | Alba24