Trei noi capele au fost inaugurate marți, 9 iunie, în incinta Cimitirului "Lumina Învierii" din Alba Iulia, cartierul Bărăbanț. 

ÎPS Irineu, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia și inițiator al proiectului, a oficiat o slujbă de binecuvântare.

Publicitate

La evenimentul de inaugurare au participat oficialități locale și județene, printre care primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

Cimitirul din Bărăbanț este deschis din 7 iunie 2024.

Are o suprafață de 5 hectare și o capacitate de aproximativ 7.000 de locuri de veci pentru înmormântarea (înhumarea) credincioșilor.

Cele trei capele se află în sediul administrativ, care dispune și de magazin, birou, grupuri sanitare, vestiare și depozit.

Noul sediu administrativ are o suprafață utilă de aproximativ 400 mp, cimitirul fiind organizat după un plan de sistematizare modern cu parcele și locuri pentru morminte bine delimitate, alei și căi de acces.

Publicitate

Potrivit Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, în noul cimitir pot fi înmormântați credincioși ortodocși, dar și creștini de alte confesiuni.

Cât costă un loc de veci în Cimitirul "Lumina Învierii" din Bărăbanț

Potrivit reprezentanților cimitirului, locurile de veci se concesionează cu lucrare gata făcută, fiind patru tipuri de lucrări:

  1. Cavou simplu (pentru două locuri suprapuse): sincriele se depun în perne de aer cu plăci intermediare, fără pământ
  2. Borduri simple (pentru două locuri suprapuse)
  3. Borduri duble (pentru patru locuri, două pe partea stângă și două pe partea dreaptă)
  4. Cavouri duble (pentru patru locuri inițial, două pe stânga, două pe dreapta)
Publicitate
AlbaFest Articol 728x90 / 300x250

Care sunt prețurile

  • Cavou simplu: 18.000 lei
  • Borduri simple: 12.000 lei
  • Borduri duble: 18.000 lei
  • Cavouri duble: 25.000 lei

De asemenea, potrvit reprezentanților, se plătește și amprenta la sol (spațiul ocupat) la fiecare tip de lucrare, care este:

  • borduri simple/ cavouri simple: 800 de lei
  • borduri duble/cavouri duble: 1.600 de lei

Totodată, pentru scrisul pe cruce, tarifele sunt în funcție de numărul de cifre și litere, iar costul ajunge la aproximativ 200-300 de lei în funcție de preferințe.

Terenul pentru amenajarea cimitirului a fost achiziționat în 2020, de către Arhiepiscopie. În 2023, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal de înființare a noului cimitir.

Publicitate

Valoarea investiției a fost estimată la 1.500.000 de lei, cu TVA inclus.

De asemenea, cimitirul a fost proiectat să aibă acces și din viitoarea centură de nord a municipiului, care va lega DN 1, din giratoriul aflat în zona nodului rutier A10 Alba Iulia Nord, de DN 74, la Șard.