VIDEO: Ziua Eroilor, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial religios, depuneri de coroane și defilare militară
Ziua Eroilor este sărbătorită la Alba Iulia joi, 21 mai 2026. Evenimentele au început la ora 12:00, dar sunt programate activități și în a doua parte a zilei.
De la ora 12:00 a fost organizat un ceremonial religios la Cimitirul Eroilor, urmat de o alocuțiune privind semnificația evenimentului.
De asemenea, au fost depuse coroane și a defilat Garda de onoare.
De la ora 20:30 este programată activitatea "Un erou, o candelă aprinsă", la Cimitirul Eroilor din municipiu.
Programul va începe cu intonarea Imnului Național, apoi va fi prezentată semnificația zilei.
Vor urma apelul solemn al eroilor, aprinderea candelelor și lansarea lampioanelor, iar evenimentul se va încheia cu un scurt recital de cântece patriotice.
Pomenirea eroilor români de Înălțarea Domnului a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Decizia a fost reconfirmată ulterior prin hotărârile sinodale din 1999 și 2001, an în care această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)