Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

VINERI: Bursa Locurilor de Muncă la Alba Iulia. Câte posturi sunt oferite de către angajatorii din județ

Publicat

locuri de munca

Zeci de angajatori oferă posturi la Bursa Locurilor de Muncă organizată vineri, 12 mai, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la Alba Iulia.

Evenimentul se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Str. Mihai Viteazul, Nr. 31,  începând cu ora 9.00 și este organizat în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”.

Obiectivele acestei inițiative sunt de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori, de a întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare și de a crește gradul de conștientizare a problemelor legate de ocuparea forței de muncă. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant, transmite AJOFM Alba.

La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care doresc să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen lung şi mediu.

Persoanele care se angajează cu normă întreagă, în perioada în care sunt înregistrate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia de prime de încadrare.

De asemenea, angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

Până miercuri, au confirmat participarea 26 agenţi economici, aceştia oferind peste 260 locuri de muncă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax