Connect with us
Publicitate

Actualitate

VINERI: TNL lansează “10 pentru Europa” la Alba Iulia. Teste de cultură generală pentru tineri care vor să prindă un loc pe liste la europarlamentare

Publicat

Reprezentanţii TNL Alba organizează vineri, 17 ianuarie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia evenimentul de lansare a proiectului „10 pentru Europa”. Prin intermediul acestuia, tinerii au acces o carieră politică şi pot fi aleşi pe lista PNL la europarlamentare, după ce trec de teste de cultură generală, interviuri şi dezbateri publice.

Organizatorii invită la evenimentul din Alba Iulia toate persoanele interesate de alegerile eluroparlamentare care vor avea loc în 25 mai și de tot ceea ce înseamnă procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. La eveniment, moderat de Adrian Simion, purtător de cuvânt PNL Alba, vor participa, printre alții: Florin Roman (vicepreședinte al Consiliului Județean Alba), Ada Rus (director executiv adjunct OIR POSDRU Regiunea Centru), Ovidiu Ciucur (membru BPN TNL), Cristian Radu (președinte TNL Alba).

„10 pentru Europa” este proiectul prin care tinerii competenţi ai României vor ajunge pe lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile europarlamentare din mai 2014, după cum precizează organizatorii. Proiectul este susținut de Tineretul Național Liberal și de Cluburile Studențești Liberale, cu sprijinul Partidului Național Liberal. Este creat ca un proiect interactiv de construire a unei cariere politice şi un nou standard de transparentă în selecţia candidaţilor. Prin probele variate, proiectul ar urma să perfecţioneze pregătirea celor mai talentaţi tineri politicieni din România. Proiectul este axat pe inovaţie şi aduce în prim plan individul, tânărul pasionat de politică, liderul interesat de evoluţia ţării sale şi a construcţiei europene, ca factor de dezvoltare naţională.

Proiectul a fost lansat în 15 noiembrie 2013, la Bucureşti, în cadrul Congresului LYMEC. Înscrierea în proiect a tinerilor interesați se poate face până în 30 ianuarie 2014. Începând cu 15 ianuarie 2014 începe votul online. Toţi cei care s-au înscris pe site-ul www.10pentrueuropa.ro pot fi votaţi în baza unui formulare care va putea fi găsit pe site. În 15 februarie se încheie votul online.

Primii clasați în ordinea voturilor merg mai departe în semifinale. Între 15 februarie şi 15 martie, fiecare competitor va avea de organizat 2 evenimente locale pe teme europene. Între 15 şi 29 martie, semifinaliştii vor participa la un interviu în faţa unui juriu compus din seniori şi membri ai echipei „10 pentru Europa”, în care vor explica ce politici vor avea în momentul în care vor ajunge europarlamentari. În 29 martie, se anunţă cei 20 de finalişti. Aceştia vor fi aleși pe baza punctajelor făcute la interviu şi a criteriilor de organizare a evenimentele locale. În 5 aprilie are loc marea finală.

Finaliştii se vor întrece în 3 probe: un test de cultură generală despre Uniunea Europeana, un discurs şi o dezbatere faţă în faţă între candidaţi. Un juriu format din seniori ai PNL va hotărî care sunt cei mai buni 10. Aceştia vor fi câștigătorii concursului şi vor fi pe lista PNL la alegerile europarlamentare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate