Administrație
Voicu Paul anunță pentru a treia oară deschiderea pasajului subteran din Alba Iulia. Când ar urma să aibă loc recepția
Primaria Alba Iulia, prin vocea viceprimarului cu atribuții de primar, Voicu Paul, anunță pentru a treia oară deschiderea pasajului subteran care face legătura între Parcului Unirii și Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia.
Prima data, Voicu Paul anunța într-o conferință de presă, la sfârșitul lunii octombrie, chiar în interiorul pasajului deschiderea acestuia cu ocazia Zilei Naționale a României din 2019.
După ce a trecut și ziua Națională, o nouă dată a fost făcută publică, undeva prin luna martie, dar potrivit lui Voicu Paul, mai multe probleme cu diferite achiziții și pandemia de coronavirus au anulat deschiderea.
Vineri, 29 mai, întrebat de reporterul Alba24 când va fi deschis, Voicu Paul a declarat: ”Este finalizat, facem recepția, nu pot să vă spun chiar acum ziua, dar maxim într-o săptămână două, îl vom deschide”.
Referitor la informația care se vehicula în spațiul public că ar exista infiltrații la tavanul pasajului, acesta a declarat:
”Nu, nu există inflitrații, când a fost desfăcut și nu era tavanul fals am observat foarte atent acele lucrări, acolo este un tavan fals și oricum dacă sunt mici infiltrații în sensul de câțiva picuri de apă ei sunt preluați și conduși spre partea de ape pluviale”, a precizat Voicu Paul.
Cu câteva zile înainte de 1 decembrie 2019, la nivelul grupurilor sanitare existau infiltrații, fiind derulate lucrări de hidroizolație.
Valoarea totală a proiectului este de peste 1,9 milioane de lei cu TVA.
foto: Arhiva Alba24.ro – stadiul lucrărilor în noiembrie 2019.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News