1. MCM-Diamant Kaposvár este echipa de volei feminin din Kaposvár, un oraș cu peste 64.000 de locuitori, situat în Sud-Vestul Ungariei, la sud de Lacul Balaton. În cei 11 ani de existență, 1. MCM-Diamant Kaposvár a avut o evoluție constantă în campionatul Ungariei, reușind să își îmbunătățească clasările de la an la an.
Anul 2020 este anul cu cele mai bune performanțe din istoria clubului maghiar. Pe lângă debutul în cupele europene, 1. MCM-Diamant Kaposvár a reușit un sezon regulat intern de excepție, clasându-se pe primul loc cu trei etape înainte de final, moment în care, din cauza pandemiei de coronavirus, campionatul a fost întrerupt, federația din Ungaria hotărând să suspende competiția, fără să se acorde titlul de campioană.
1. MCM-Diamant Kaposvár s-a înscris în Cupa Challenge, unde a reușit să facă istorie, fiind prima echipă din Ungaria calificată în semifinalele Cupei Challenge, după ce a trecut de TJ Ostrava (Cehia) și VP UKF Nitra (Slovacia), cu victorii de 3-0, în cadrul turneului organizat pe teren propriu, în luna decembrie.
De cinci ori campioană a României și de trei câștigătoare a Cupei României, CSM Volei Alba Blaj a făcut istorie pentru România, prin cele două finale europene disputate până acum: finala Ligii Campionilor (2018) și finala Cupei CEV (2019).
În acest an, din cauza situației create de pandemia de coronavirus, campioana României s-a înscris în Cupa Challenge, cu obiectivul de a aduce prima cupă europeană la Blaj. CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinale după ce a trecut, în turneul pe care l-a organizat la Sibiu, de echipa spaniolă Sanaya Libby`s La Laguna, în optimi, și de VK Prostejov (Cehia), în sferturi, pe care le-a învins cu același scor, 3-0.
Meciul retur se va disputa în Ungaria, în Kaposvár Arena, miercuri, 3 martie, de la ora 17:30 (ora României).
În cealaltă semifinală se vor întâlni echipele THY Istanbul și Sistem9 Yesilyurt Istanbul, meciurile fiind programate în zilele de 2 și 3 martie.
CSM Volei Alba Blaj găzduiește pentru a doua oară un meci european în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, după cel din 27 noiembrie 2019, când a jucat împotriva puternicei echipe italiene Imoco Conegliano, în grupele Ligii Campionilor (partidă pierdută cu 3-0).
pilu
joi, 25.02.2021 at 12:43
Echipa maghiara este de nivelul Stiinta Bacau. Adevaratul test este cu una din echipele turcesti, care sper ca e THY.