Connect with us
Advertisement

Actualitate

Volei Alba Blaj va organiza turneul final al Ligii Campionilor, la Bucureşti, în perioada 5-6 mai

Publicat

Veşti senzaţionale pentru sportul românesc: pentru prima dată în istorie, un turneul final al Ligii Campionilor la jocurile de echipe va fi organizat în România. Volei Alba Blaj a primit, miercuri după amiază, organizarea turneului final al Ligii Campionilor la volei feminin, după ce scrisoarea de intenţie trimisă de campioana României a fost acceptată de forul voleibalistic european. Turneul Final Four va avea loc în perioada 5-6 mai 2018, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Încă o dată, Volei Alba Blaj scrie istorie în sportul românesc, după ce a reuşit să se califice, în premieră pentru o echipă de volei din România, în faza Playoffs 6.

Gheorghe Valentin ROTAR, primarul municipiului Blaj:

„Este un succes extraordinar pentru sportul românesc şi o mândrie pentru noi organizarea turneului Final Four al Ligii Campionilor, la Bucureşti. Nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerilor noştri, care s-au arătat foarte deschişi acestei idei, la discuţiile pe care le-am avut la începutul săptămânii la Bucureşti. Vreau să mulţumesc în primul rând Primăriei Capitalei pentru sprijin, precum şi tuturor celor implicaţi în organizarea turneului la Bucureşti: Primăria Blaj, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Volei, Ministerul Sportului şi Guvernul României!”

Odată cu primirea organizării turneului Final Four al Ligii Campionilor, Volei Alba Blaj este direct calificată la competiţia ce se va desfăşura în zilele de 5 şi 6 mai, în Sala Polivalentă din Bucureşti. Pentru celelalte trei locuri se vor lupta Igor Gorgonzola Novara, Dinamo Kazan, VakifBank Istanbul, Imoco Volley Conegliano, Volero Zürich şi Galatasaray Istanbul.

Tragerea la sorţi a meciurilor din Playoffs 6 va avea loc vineri, 2 martie.

(Nicu Goga)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 01.03.2018 at 12:32

    Extraordinar lucru ! Asa ceva poate se intampla la 10-15 ani in Romania (ma refer la sport in general).
    In alta ordine de idei as vrea sa remarc comentariul primarului din Blaj. Daca organizarea este prin grija Primariei Bucuresti, multumesti Guvernului pentru ce ? Si daca tot te-ai lansat in atatea multumiri de ce l-ai lasat pe dinafara pe Zdragnea ? Vezi poate se afla.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement