Connect with us
Publicitate

Economie

Vosganian: Preţ între 40 şi 80 milioane de euro pentru „Cupru Min”. Opt companii interesate să investească la Abrud

Publicat

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, joi, preţul estimat pentru acoperirea volumul minim de investiţii la “Cupru Min” Abrud: între 40 şi 80 de milioane de euro. Suma ar urma să fie plătită de una dintre cele opt companii interesate de producţia de cupru din judeţul Alba.

Ministrul a declarat că i-a prezentat premierului Victor Ponta lista companiilor interesate de privatizarea “Cupru Min”, pe care se regăsesc opt investitori care şi-au manifestat intenţia de a investi la compania din Abrud. Acesta susţine că trei dintre firme sunt printre primele zece din lume.

Potrivit lui Vosganian, a purtat discuţii cu cabinete de avocatură care asigură expertiza în acest caz, dar şi cu Ministerul Mediului, în legătură cu obligaţiile de mediu.
‘În momentul de faţă evaluările sunt între 40 şi 80 de milioane de euro, dar plafonul de sus este excesiv, probabil că cifra finală a ofertei noastre va fi undeva în jurul nivelului minim’, a spus Vosganian. (sursa: capital.ro)
Suma ar urma să cuprindă un volum minim de investiţii, din care cele de mediu ar fi estimate la valoarea de aproximativ 15 milioane de euro. Citeşte mai multe detalii aici.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţie subordonată Ministerului Economiei, a publicat, la sfârşitul lunii mai, anunţul privind atragerea de investitori la Cupru Min SA Abrud. „Realizarea procesului de atragere de învestiţii se va face prin orice metodă prevăzută de lege (ex: asociere în participaţiune, cooperare, etc.), suma obţinută de la investitorul selectat urmând a fi utilizată pentru efectuarea investiţiilor de mediu, dotarea tehnologică a societăţii, deschiderea de noi fronturi de lucru şi capital de lucru. Selectarea investitorului se va face pe baza unui proces competitiv”, se afirma în anunţ.

Modalitatea de atragere de investiţii şi de selecţie a investitorului va fi aprobată de conducerea Cupru Min SA în cursul lunii iunie. “Caietul de sarcini va conţine informaţii detaliate cu privire la condiţiile de participare la selecţie, documentele de participare solicitate, condiţiile de eligibilitate, modalităţile de prezentare şi conţinutul ofertelor, criteriile în baza cărora vor fi evaluate ofertele depuse de investitorii care participă la selecţie, modalitatea de punctare a ofertelor în vederea desemnării ofertei câştigătoare, modalitatea de acces la date şi informaţii, în cadrul unei camere de date organizate la Societate, instrucţiunile privind depunerea ofertelor, garanţiile solicitate, etc. Investitorii interesaţi de participarea la un proiect comun de investiţii cu Societatea sunt invitaţi să depună Scrisori de Interes”, se mai afirmă în anunţul Ministerului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: O singură companie interesată de preluarea producţiei pe 7 ani de la “Cupru Min” Abrud | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate