Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA de Crăciun și Revelion. Condiții meteo în țară, pentru următoarele patru săptămâni, până în 3 ianuarie

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat vineri prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, 6 decembrie – 3 ianuarie.

Zile mai calde vor fi în următoarele 2 săptămâni, apoi se răcește. Din prognoza meteo valabilă la data publicării acestui articol, vor fi ninsori și de Crăciun și de Revelion, atât la munte, cât și în zonele mai joase, cu unele excepții în sudul țării.

Prognoza meteo: săptămâna 6-12 decembrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în zona Carpaților de Curbură.

Vezi și VREMEA în România 13-19 decembrie: ninsorile câștigă teren, temperaturi în scădere. Prognoza meteo pe zile

Temperaturi: maxime între 2 și 10 grade, mai cald în vest, sud și nord-est

Precipitații: ploi în jurul datei de 6 decembrie; în sud, posibil și în 12 decembrie

Prognoza meteo: săptămâna 13-19 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Temperaturi: maxime între 1 și 9 grade, mai cald în vest

Precipitații: ploi/lapoviță/ninsori în intervalul 16-19 decembrie

Prognoza meteo: săptămâna 20-26 decembrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu o tendință ușor deficitară în regiunile vestice și local în cele centrale și sud-estice.

Temperaturi: maxime între -2 și 6 grade

Precipitații: lapoviță/ninsori în jurul datei de 20 decembrie (excepție, sud); ninsori în weekend-ul de Crăciun, 25-26 decembrie

Prognoza meteo: săptămâna 27 decembrie – 3 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.

Temperaturi: maxime între -2 și 5 grade

Precipitații: ninsori în perioada 28 decembrie – 31 decembrie; 1-3 ianuarie (excepție sud)

În zonele joase, minimele vor fi între 4 și -9 grade Celsius.

VREMEA. Prognoza meteo a fost actualizată. Ce se întâmplă cu vremea până marți

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri prognoza meteo pe următoarele patru zile. Potrivit meteorologilor, duminică vremea se mai încălzește puțin, cu maxime care vor ajunge până la 12 grade. De marți, însă, vom asista din nou la o răcire.

Prognoza meteo sâmbătă, 4 decembrie

Vremea se va rãci faţã de ziua precedentã, mai accentuat în regiunile sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 3 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor cãdea precipitaţii slabe predominant sub formã de ploaie, local în Dobrogea şi pe alocuri în Muntenia şi Oltenia.

În Carpaţii Meridionali şi de Curburã, trecãtor va ninge slab. În restul ţãrii, înnorãrile vor fi temporare, iar noaptea, izolat şi cu precãdere în vest şi nord-vest, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe litoral şi în Banat, precum şi la munte, îndeosebi pe creste. Pe alocuri se va semnala ceaţã.
Presiunea atmosferică va scãdea semnificativ.

Prognoza meteo duminică, 5 decembrie

Vremea se va încãlzi uşor, astfel cã valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor normale în prima decadã a lunii decembrie, iar cele din cursul nopţii vor fi mai ridicate decât acestea. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade, mai ridicate în Dobrogea pânã la 9…10 grade pe litoral.

În jumãtatea de nord-vest a ţãrii, treptat înnorãrile şi aria precipitaţiilor predominant sub formã de ploaie se vor extinde. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros şi pe spaţii mici vor fi ploi slabe. La munte, precipitaţiile vor fi mixte, cu ninsori pe alocuri viscolite la altitudini mari.

Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã, pe litoral şi în sudul Banatului. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţã.

Presiunea atmosferică va continua sã scadã, mai ales în prima parte a intervalului.

Prognoza meteo luni, 6 decembrie

Vremea se va încãlzi în sudul şi în estul teritoriului, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul se va înnora treptat începând din vest şi sud-vest şi se vor semnala precipitaţii mai ales sub formã de ploaie cu precãdere seara şi noaptea în jumãtatea sudicã a ţãrii, iar în nord, centru şi la munte vor fi precipitaţii mixte, predominant ninsori la altitudini în general de peste 1500 m. Izolat se va depune polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane, unde ninsoarea va fi viscolitã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 10 grade. Izolat va fi ceaţã, în special dimineaţa.

Prognoza meteo marți, 7 decembrie

Vremea se va rãci faţã de intevalul anterior în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii predominant sub formã de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice şi mai ales ninsoare, local în rest.

La munte, cu precãdere pe creste va ninge viscolit. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte şi temporar în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 9 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între -5 şi 8 grade. Izolat va fi ceaţã.

surse: meteoromania.ro, accuweather.com

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax