Actualitate
VREMEA în ALBA: Frig, ploaie şi ninsoare. Temperaturile scad sub zero grade. De 1 Decembrie, la Alba Iulia s-ar putea să plouă
Hainele groase vor fi la ordinea zilei săptămâna care urmează pentru că iarna bate la uşă şi de luni până marţi mercurul în termometre scade cu 6 grade sau chiar mai mult. Va fi vreme ploioasă la începutul săptămânii şi se aşteaptă ninsori. Vântul va bate cu putere mai ales la munte. Se anunţă însă şi zile în care soarele mai străluceşte pe cer, chiar dacă va fi foarte frig comparativ cu perioada anterioară.
În Alba Iulia, de 1 Decembrie, temperaturile maxime ajung la valori de 4 grade Celsius şi sunt posibile ploi sporadice. La Aiud s-ar putea să apară fenomenul ploaie care îngheaţă, iar la munte să ningă.
Vă prezentăm condiţiile meteo în perioada 25 noiembrie – 1 Decembrie în localităţi din Alba.
Luni, 25 noiembrie
Alba Iulia: minime de -3 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; ploi sporadice
Sebeș: minime de -2 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; ploi sporadice
Oaşa: minime de -7 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; fulguială
Aiud: minime de -5 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; ploi sporadice
Blaj: minime de -2 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; ploi sporadice
Ocna Mureş: minime de -2 grade Celsius, maxime de 7 grade Celsius; ploi sporadice
Zlatna: minime de -3 grade Celsius, maxime de 6 grade Celsius; ploi sporadice
Abrud: minime de -2 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; ploi sporadice
Cîmpeni: minime de -2 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; ploi sporadice
Arieşeni: minime de -6 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; averse de ploaie
Cugir: minime de -2 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; ploi sporadice
Marţi, 26 noiembrie
Alba Iulia: minime de -3 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Sebeș: minime de -3 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Oaşa: minime de -9 grade Celsius, maxime de -4 grade Celsius; mai frig
Aiud: minime de -6 grade Celsius, maxime de -1 grad Celsius; predominant noros
Blaj: minime de -4 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori joşi
Ocna Mureş: minime de -4 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; soarele iese puţin printre nori
Zlatna: minime de -4 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; nori şi soare
Abrud: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; mai frig
Cîmpeni: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; mai frig
Arieşeni: minime de -8 grade Celsius, maxime de -3 grade Celsius; noros până la parţial senin
Cugir: minime de -3 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Miercuri, 27 noiembrie
Alba Iulia: minime de -6 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; însorit
Sebeș: minime de -6 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; însorit
Oaşa: minime de -12 grade Celsius, maxime de -4 grade Celsius; soare
Aiud: minime de -8 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; însorit
Blaj: minime de -6 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; însorit
Ocna Mureş: minime de -6 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; parţial noros
Zlatna: minime de -6 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; însorit
Abrud: minime de -7 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; însorit
Cîmpeni: minime de -7 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; însorit
Arieşeni: minime de -11 grade Celsius, maxime de -3 grade Celsius; soare
Cugir: minime de -6 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; însorit
Joi, 28 noiembrie
Alba Iulia: minime de -6 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; înnorare accentuată
Sebeș: minime de -6 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; înnorare accentuată
Oaşa: minime de -12 grade Celsius, maxime de -4 grade Celsius; înnorare accentuată
Aiud: minime de -6 grade Celsius, maxime de 0 grade Celsius; înnorare accentuată
Blaj: minime de -5 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; înnorare accentuată
Ocna Mureş: minime de -5 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; înnorare accentuată
Zlatna: minime de -6 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; înnorare accentuată
Abrud: minime de -7 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; înnorare accentuată
Cîmpeni: minime de -7 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; înnorare accentuată
Arieşeni: minime de -11 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; fulguială
Cugir: minime de -6 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; înnorare accentuată
Vineri, 29 noiembrie
Alba Iulia: minime de -4 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Sebeș: minime de -4 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Oaşa: minime de -8 grade Celsius, maxime de -5 grade Celsius; nori joşi
Aiud: minime de -6 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; nori şi soare
Blaj: minime de -4 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; nori şi soare
Ocna Mureş: minime de -3 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; predominant noros
Zlatna: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; nori joşi
Abrud: minime de -3 grade Celsius, maxime de 0 grade Celsius; nori joşi
Cîmpeni: minime de -3 grade Celsius, maxime de 0 grade Celsius; nori joşi
Arieşeni: minime de -7 grade Celsius, maxime de -4 grade Celsius; nori joşi
Cugir: minime de -4 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; nori şi soare
Sâmbătă, 30 noiembrie
Alba Iulia: minime de 0 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Sebeș: minime de -1 grad Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Oaşa: minime de -5 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; ninsoare sporadică
Aiud: minime de -3 grade Celsius, maxime de -1 grad Celsius; şanse de ninsoare
Blaj: minime de 0 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; noros
Ocna Mureş: minime de -1 grad Celsius, maxime de 2 grade Celsius; noros
Zlatna: minime de 0 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; noros
Abrud: minime de -1 grad Celsius, maxime de 1 grad Celsius; noros
Cîmpeni: minime de -1 grad Celsius, maxime de 1 grad Celsius; noros
Arieşeni: minime de -4 grade Celsius, maxime de -4 grade Celsius; şanse de ninsoare
Cugir: minime de -1 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Duminică, 1 Decembrie
Alba Iulia: minime de -4 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; ploaie sporadică
Sebeș: minime de -4 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; şanse de ploaie
Oaşa: minime de -7 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; ploi sporadice
Aiud: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; ploaie care îngheaţă
Blaj: minime de -3 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; şanse de ploaie
Ocna Mureş: minime de -4 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; ploaie cu ninsoare
Zlatna: minime de -4 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; şanse de ploaie
Abrud: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; perioade de ninsoare şi ploaie
Cîmpeni: minime de -5 grade Celsius, maxime de 1 grad Celsius; perioade de ninsoare şi ploaie
Arieşeni: minime de -6 grade Celsius, maxime de -1 grad Celsius; ninsoare
Cugir: minime de -4 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; şanse de ploaie
Sursa: accuweather.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Eu
duminică, 24.11.2013 at 22:54
Si unde vezi tu ninsoare in alba orbule? Asa e stirea ca sa atraga vizitatori, pe cand titlul nu are legatura cu continutul!