Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vremea în Transilvania și în țară până în 7 aprilie: De la furtuni de primăvară la temperaturi de vară. Prognoza meteo pe REGIUNI

primavara vremea meteo pomi flori infloriti sursa alba24 prognoza

Publicat

Vremea în Transilvania și în țară până în 7 aprilie: De la furtuni de primăvară la temperaturi de vară. Prognoza meteo. Ultimele zile ale lunii martie și primele zile ale lunii aprilie vor aduce surprize din punct de vedere meteorologic.

Astfel, pe de o parte se vor înregistra temperaturi scăzute, cu ploi și brumă. Apoi vremea intră într-un proces de încălzire, când se vor înregistra temperaturi maxime de 22-25 de grade Celsius, mai ales în ultimele zile ale lunii martie.

Primele zile ale lunii aprilie va aduce și furtuni de primăvară, în mare parte din țară. Va ploua abundent, iar precipitațiile vor fi însoțite pe alocuri de fenomene electrice.

Vremea în Alba în săptămâna 25 – 31 martie 2024. Ne așteaptă o săptămână destul de ciudată din punct de vedere meteorologic. Dacă în primele zile va fi rece și va ploua, în ultimele zile ale lunii martie se va încălzi treptat. Așa încât în weekend vom avea temperaturi de 24 – 25 de grade Celsius.

Meteorologii de la ANM a emis estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pe regiuni, în intervalul 25 martie  – 7 aprilie 2024.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. TRANSILVANIA

La începutul intervalului, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu medii regionale ale maximelor de 11…14 grade și ale minimelor de -3…0
grade. În primele nopți se va produce local brumă.

Citește și Vremea în România în săptămâna 25 – 31 martie 2024: Ploi și instabilitate atmosferică, apoi temperaturi de vară. Prognoza meteo

Din data de 28 martie și până spre 3 aprilie, vremea va fi în încălzire semnificativă. Se vor înregistra temperaturi cu mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an. Temperaturile diurne vor fi de 20…23 de grade, iar cele minime de 3…7 grade, mediat regional. O ușoară răcorire a vremii va fi posibilă în ultimele zile ale intervalului de referință.

Va ploua local în jurul datei de 28 martie și cu probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie. Vor fi mai ales averse însoțite pe alocuri de fenomene electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. BANAT

Vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie. În mare parte din interval valorile termice se vor situa cu mult peste normele climatologice.

În perioada 26-28 martie și cu o probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie, media temperaturilor maxime va fi de 17…20 de grade. Astfel, în zilele cele mai calde, în special în 30 și 31 martie, se vor atinge valori diurne de 23…25 de grade.

În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25 spre 26 martie) când vor fi valori în jurul a 0 grade (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne care vor fi de 6…9 grade, mediat regional.

Ploile vor fi mai frecvente în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și între 2 și 5 aprilie.

Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. CRIȘANA

Vremea va fi în încălzire până în data de 2 aprilie. În mare parte a intervalului valorile termice se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice perioadei.

Între 26 și 28 martie și după data 3 aprilie, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 16…20 de grade, iar în zilele cele mai calde (în special în 30 și 31 martie) se vor atinge valori diurne de 22…25 de grade.

În privința temperaturilor minime, după o noapte rece (25/26 martie) când vor fi și valori în jurul a 0 grade (și prin urmare se va produce local brumă), încălzirea semnificativă se va resimți și la valorile nocturne care vor fi de 5…9 grade, mediat regional.

Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și între 2 și 5 aprilie.

Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. MARAMUREȘ

Vremea va fi în încălzire semnificativă. Ăn cea mai mare parte a intervalului temperatura aerului va avea valori cu mult peste normele climatologice. Astfel, în primele zile se vor înregistra, în medie, maxime termice de 15…18 grade și minime de -2…2 grade (prin urmare local se va produce brumă).

Între 28 martie și 2 aprilie, temperaturile diurne vor fi de 20…22 de grade, iar cele nocturne de 6…8 grade, mediat regional, ulterior fiind estimată o ușoară răcorire a vremii.

Va ploua pe alocuri în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și după data de 2 aprilie.

Vor fi mai ales averse și izolat se vor semnala descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. MOLDOVA

Vremea va fi în încălzire semnificativă, astfel că, în mare parte a intervalului, valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice.

La începutul perioadei, se vor înregistra temperaturi maxime de 13…16 grade și minime de 0…3 grade (fiind condiții de producere a brumei în special în nordul regiunii), iar între 28 martie și 3 aprilie vor fi valori diurne de 20…23 de grade și nocturne de 5…8 grade, mediat regional.

Spre sfârșitul celei de a doua săptămâni va fi posibil ca vremea să se mai răcorească.

Va ploua pe alocuri în jurul datei de 28 martie, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată și după data de 3 aprilie; vor fi mai ales averse și izolat se vor semnala descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. DOBROGEA

La începutul intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu maxime de 12…16 grade și minime de 3…5 grade.

Din 29 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că -până spre finalul perioadei de referință- vor fi temperaturi în medie de 18…22 de grade ziua (ușor mai mici la început pe litoral) și 6…10 grade noaptea.

După episodul ploios din 25 martie, până spre finalul celor două săptâmâni (4-5 aprilie), probabilitatea de ploaie va fi relativ redus.

Totuși, averse și descărcări electrice vor fi posibile pe spații restrânse, în jurul datei de 28 martie.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. MUNTENIA

În primele zile ale intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile termice vor fi local apropiate de normele climatologice; se vor înregistra maxime de 13…17 grade și minime de 0…5 grade, fiind posibilă producerea brumei în nordul regiunii.

Din 28 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că -până spre finalul perioadei de referință- ziua vor fi temperaturi de 20…25 de grade, iar noaptea de 6…10 grade, mediat regional.

Ploi locale se vor semnala în 28 martie, iar perioade în care va ploua vor fi cu o probabilitate relativ ridicată și după data de 3 aprilie.

Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. OLTENIA

În primele zile ale intervalului, vor fi ușoare oscilații termice, iar valorile termice vor fi local apropiate de normele climatologice, cu maxime de 14…17 grade și minime de 2…5 grade, mai coborâte în noaptea de 25/26 martie când în nordul regiunii vor fi temperaturi negative și condiții de brumă.

Din 28 martie, însă, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că până spre finalul perioadei de referință ziua vor fi temperaturi de 20…24 de grade, iar noaptea de 6…10 grade, mediat regional.

Va ploua local în 27-28 martie, iar perioade cu ploi vor fi cu o probabilitate ridicată și după data de 3 aprilie.

Vor fi mai ales averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice.

Vremea până în 7 aprilie 2024. Prognoza meteo pe două săptămâni. LA MUNTE

Primele zile vor fi caracterizate de un regim termic în general apropiat de cel normal, în medie cu temperaturi maxime de 0…5 grade și minime negative, până spre -6…-4 grade.

Din data de 28 martie, vremea se va încălzi treptat, astfel că -până spre finalul intervalului de referință- se vor înregistra valori mult mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă din an, ziua în medie de 6…14 grade, chiar mai ridicate la altitudini de sub 1000 m, iar noaptea de 1…7 grade.

La începutul intervalului pe spații mici vor fi pecipitații mixte, iar în data de 28 martie pe arii relativ extinse vor fi mai ales ploi.

Probabilitatea pentru precipitații predominant sub formă de ploaie va fi ridicată și după data de 3 aprilie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement