Actualitate
VREMEA în Transilvania și la munte, până în 13 martie. PROGNOZA meteo pe două săptămâni. Temperaturi de 15 grade și ploi

În Transilvania, în primele două zile, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 14-15 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, apropiindu-se de normalul perioadei, respectiv maxime în jurul valorii de 8 grade şi minime la nivelul regiunii de -2 şi 0 grade. Spre finalul primei săptămâni se va încălzi din nou, astfel, în medie, maximele vor fi de 13-14 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 1 grad.
După data de 9 martie valorile termice vor fi în scădere, urmând să revină în limite normale pentru această perioadă.
Vor fi ploi locale, în special în zilele de 1 şi 4 martie şi din nou după data de 7 martie.

La munte, intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru această dată, însă vremea se va răci treptat, iar în intervalul 2 – 4 martie valorile termice se vor apropia de normele climatologice, respectiv medii ale temperaturilor maxime de numai 1-2 grade şi ale celor minime de -5, respectiv -3 grade.
După acest interval, temperatura va creşte uşor, media valorilor diurne urmând să fie de 4-6 grade, iar a celor nocturne de -3, respectiv -1 grad.
Temporar vor fi precipitaţii, pe arii mai extinse şi posibil mai însemnate cantitativ, în noaptea de de luni spre marţi (29 februarie/ 1 martie), în jurul datei de 4 martie, dar şi în a doua săptămână de prognoză. În primele două zile vor fi mai ales ploi, apoi precipitaţiile vor fi mixte.

sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News