Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în Transilvania și la munte pe două săptămâni. Când scad temperaturile. Perioadele cu ninsori și ploi


Publicat

Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni în regiuni din țară. În Transilvania, vremea rămâne relativ caldă pentru această perioadă până în 12 ianuarie, când începe să se răcească treptat.

Va ploua și apoi va ninge și în zonele mai joase, în perioada 4-10 ianuarie.

Citește și BBC: Furtuna Filomena, care a făcut ravagii în Spania, vine spre România. ANM anunță Cod Galben de ninsori în 20 de județe

TRANSILVANIA

Regimul termic va caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această dată la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra temperaturi maxime de 7-8 grade și minime de 2-4 grade, în medie.

Apoi, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, devenind apropiată de normal sub aspect termic, în intervalul 12 – 17 ianuarie, când media temperaturilor maxime se va situa între -2 și 0 grade, iar a celor minime va fi de aproximativ -8 grade.

Probabilitatea de precipitații se va menține ridicată pe durata intervalului celor două săptămâni de prognoză, iar cantități mai importante de apă se vor consemna cu precădere în jurul datelor de 4 și 10 ianuarie.

LA MUNTE

Valorile termice diurne vor fi ușor pozitive în primele zile ale intervalului de prognoză și se vor situa, în medie, în jurul a 3 grade. Apoi, vremea se va răci, iar între 8 și 17 ianuarie media temperaturilor maxime va fi de -6…-4 grade.

Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori medii exclusiv negative, situate înte -2 grade la începutul intervalului și -12 grade la sfârșit.

Vor fi precipitații pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar în jurul datei de 4 ianaurie acestea se vor semnala pe arii extinse și vor fi importante cantitativ.

VREMEA în alte regiuni din țară

MARAMUREŞ

Temperaturile maxime în primele 3 zile ale intervalului de prognoză vor fi de 7…8 grade, cu mult peste mediile multianuale specifice perioadei. Ulterior, va avea loc un proces de răcire a vremii, care va determina valori medii ale maximelor diurne de aproximativ -2 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară, astfel încât media temperaturilor minime va fi de 2…4 grade pe 4 și 5 ianuarie, apoi va scădea spre -7…-6 grade în intervalul 12 – 17 ianuarie. Vor fi precipitații în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datelor de 4, 5, 7 și 10 ianuarie, acestea se vor semnala pe arii mai extinse și pot fi importante cantitativ.

BANAT

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi, în medie, de 8…10 grade în primele 3 zile, apoi vor scădea treptat, urmând ca în intevalul 10 – 17 ianuarie media maximelor să se situeze în jurul valorii de 0 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, astfel încât se vor încadra între 4 și 6 grade la începutul intervalui și vor fi în jurul a -4 grade între 12 și 17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații se va menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni, dar în jurul datelor de 4 și 6 ianuarie, precum și în intervalul 9 și 11 ianuarie, acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai însemnate cantitativ.

CRIŞANA

La începutul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade, iar a celor minime de aproximativ 4 grade, cu mult peste normele climatologice ale perioadei. Ulterior, vremea se va răci treptat, astfel încât, între 12 și 17 ianuarie, va deveni normală din punct de vedere termic, media temperaturilor diurne urmând a se situa în jurul valorii de 0 grade, iar a celor nocturne să coboare spre -6 grade. Probabilitatea pentru precipitații mai frecvente şi mai însemnate cantitativ va fi ridicată în jurul datelor de 4 și 6 ianuarie, precum și între 9 și 12 ianuarie.

MOLDOVA

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă până în data de 08 ianuarie, însă valorile termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…9 grade la începutul intervalului și va ajunge până la 4…5 grade spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn se va concretiza prin valori de 4…6 grade, la început, și de -1…1 grad, la sfârșit. Ulterior tendința vremii va fi una de răcire, determinând astfel temperaturi apropiate de cele normale pentru jumătatea lunii ianuarie, cu valori medii de -2…2 grade pentru maximele termice și de -8…-4 grade pentru cele minime. Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse în 4 și 5 ianuarie. După acest episod, următorele date mai favorabile precipitațiilor vor fi în 7, respectiv 10 și 11 ianuarie.

DOBROGEA

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în prima săptămână, comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, până spre finalul intervalului, când va fi apropiat de cel climatologic specific. Astfel, media temperaturilor maxime va pleca de la valori de 11…13 grade în perioada 04 – 07 ianuarie, se va menține la 4…6 grade în intervalul 08 – 12 ianuarie, apoi va fi în scădere spre 2 grade. Această tendință va fi urmată și de către mediile valorilor termice nocturne: 4…8 grade la început, apoi 0…3 grade și -4…-2 grade spre sfârșitul celor două săptămâni. În cea mai mare parte a regiunii va ploua, în general slab, în 4 și 5 ianuarie. În restul intervalului probabilitatea mai mare de apariție a precipitațiilor va fi în datele de 7, respectiv 10 și 11 ianuarie.

MUNTENIA

Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie în prima săptămână de prognoză. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…12 grade până în 07 ianuarie, perioadă în care media valorilor termice nocturne va avea variații în funcție de gradul de acoperire al cerului cu nori, și va fi în general de 3…6 grade. În intervalul 08 – 12 ianuarie valorile termice vor fi în scădere treptată, însă se vor menține peste cele specifice perioadei, iar spre sfârșitul intervalului de prognoză acestea se vor apropia de cele normale. Astfel, mediile maximelor vor pleca de la valori de 6 grade și vor ajunge la 2 grade, iar ale celor minime se vor încadra între -6 și 0 grade. Se vor semnala ploi în toată regiunea în 4 și 5 ianuarie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 09 – 12 ianuarie.

OLTENIA

Vremea va fi deosebit de caldă pentru prima săptămână din ianuarie. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade până în 07 ianuarie, interval în care media temperaturilor minime va avea variații în funcție de nebulozitate și va fi în general de 2…4 grade. În perioada 08 – 12 ianuarie temperatura aerului va scădea treptat, însă se va menține peste valorile climatologice specifice, iar spre sfârșitul intervalului de prognoză se va apropia de cea normală pentru jumătatea lunii ianuarie. Astfel, vor fi medii ale maximelor termice ce vor pleca de la valori de 5…6 grade și vor ajunge spre 2 grade și ale temperaturilor minime cuprinse între -6 și -1 grad. Se vor semnala ploi pe arii relativ extinse în jurul datelor de 4 și 6 ianuarie, precum și în intervalul 09 – 12 ianuarie.

sursă: meteoromania.ro



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în următoarele 2 săptămâni. Cât timp va fi mai cald și când va ninge. Prognoza meteo pe regiuni, până în 31 ianuarie

Publicat

Meteorologii anunță vreme foarte rece în primele zile ale acestei săptămâni, apoi în intervalul 22-24 ianuarie se încălzește. După 25 ianuarie temperaturile scad din nou, dar nu vor fi maxime negative.

Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza de vreme pe regiuni din țară până în 31 ianuarie.

TRANSILVANIA

Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme deosebit de rece, local geroasă, mai ales în cursul nopților și al dimineților, când se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime de -18…-14 grade.

Apoi vremea se va încălzi și, în jurul datei de 24 ianuarie, media minimelor va fi de 0-1 grad, pentru ca apoi să coboare ușor, iar până la finalul celor două săptămâni, să se situeze în general între -4 și -2 grade.

Maximele diurne vor fi de -6…-4 grade în primele zile, apoi vor crește spre 7-9 grade în intervalul 21 – 23 ianuarie, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă.

Ulterior, va avea loc o răcire ușoară, iar media temperaturilor maxime se va încadra între 2 și 4 grade în intervalul 25 – 31 ianuarie.

Precipitații slabe și pe arii restrânse se vor semnala în jurul datei de 19 ianuarie, dar probabilitatea pentru precipitații mai importante cantitativ și pe arii extinse va fi în creștere după data de 22 ianuarie.

LA MUNTE

La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineața și noaptea. Până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor crește semnificativ. Media maximelor va crește de la -12…-10 grade, la 3-4 grade, iar a minimelor, de la -18…-16 grade, la -2…-1 grad.

În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată, spre medii ale maximelor de -4…-1 grad și ale minimelor, de -8…-6 grade.

În prima parte a intervalului vor mai fi ninsori slabe, pe arii restrânse, dar probabilitatea pentru precipitații mai importante cantitativ și pe arii mai extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

MARAMUREŞ

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopților și al dimineților la începutul primei săptămâni de prognoză, când vor fi temperaturi maxime de -8…-7 grade și minime de -14…-12 grade.

Apoi va avea loc o încălzire treptată, care va determina maxime diurne de 8 grade și minime nocturne de aproximativ 2 grade, în medie regională, în jurul datei de 23 ianuarie.

Apoi vremea se va răci ușor, iar valorile termice vor fi între 2 și 4 grade, ziua și -3…-1 grad, noaptea, în medie, în intervalul 25 – 31 ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în jurul datei de 19 ianuarie și, din nou, începând cu data de 23 ianuarie până la finalul celei de a doua săptămâni a intervalului de prognoză.

BANAT

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de rece, caracterizată prin valori maxime de -3…-2 grade și minime de aproximativ -9 grade, în medie. Apoi vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă în intervalul 21 – 23 ianuarie, când se va atinge o medie regională a maximelor diurne de 11-12 grade, iar a celor minime de 4-5 grade. Ulterior, valorile termice vor fi în ușoară scădere, astfel încât, în intervalul 24 – 31 ianuarie, temperaturile maxime vor fi de 6…8 grade, iar minimele nocturne vor scădea, în medie regională, spre -1….1 grad. Probabilitatea pentru precipitații va deveni semnificativă după data de 23 ianuarie, astfel încât, în a doua săptămână a intervalului de prognoză, acestea se vor semnala frecvent.

CRIŞANA

Vremea se va încălzi semnificativ în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime vor crește de la -4 grade la început, spre 11-12 grade pe 22 – 23 ianuarie, când vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. În cea de a doua săptămână se va resimți un proces de răcire ușoară, care va determina, în intervalul 24 – 31 ianuarie, maxime diurne de 4-6 grade. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară și se va concretiza prin valori medii de -11…-10 grade în primele dimineți, când vremea va fi local geroasă, pentru ca în jurul datei de 23 ianuarie să se înregistreze 4-5 grade, iar între 25 și 31 ianuarie să se înregistreze valori de -2…0 grade, în medie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 19 și 20 ianuarie, iar după data de 22 ianuarie acestea se vor semnala în fiecare zi.

MOLDOVA

La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineața și noaptea, dar până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor crește semnificativ. Maximele termice vor crește de la medii de -8…-6 grade, la medii în jurul a 10 grade, iar cele minime, de la medii de -16…-14 grade, la medii de 1-2 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 4-5 grade și ale minimelor, de -3…-2 grade. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, izolate, dar probabilitatea pentru precipitații mai importante cantitativ și pe arii extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

DOBROGEA

În primele zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă dimineața și noaptea, dar până spre sfârșitul primei săptămâni, valorile termice vor fi în creștere semnificativă. Temperaturile diurne vor crește de la medii de -3…-2 grade, la medii în jurul a 13 grade, iar cele nocturne, de la medii de -10…-8 grade, la medii de 6-7 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere ușoară și treptată spre medii ale maximelor de 6-8 grade și ale minimelor, de 1-2 grade. La începutul intervalului, doar trecător va mai ninge slab. Probabilitatea pentru precipitații importante cantitativ și pe arii extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

MUNTENIA

La începutul intervalului, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, dar până în data de 23 ianuarie, valorile termice vor marca o creștere importantă. Maximele termice vor crește de la medii de -2…-1 grad, la medii de 10-11 grade, iar cele minime, de la medii de -11…-10 grade, la medii de 3…4 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere treptată spre medii ale maximelor de 6-8 grade și ale minimelor, de -2…0 grade. Probabilitatea pentru precipitații mai importante cantitativ și pe arii extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

OLTENIA

La începutul primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă dimineața și noaptea. Până în jurul datei de 22 ianuarie, valorile termice vor crește semnificativ și astfel, maximele vor crește de la medii de -1…0 grade, la medii în jurul a 9 grade, iar minimele, de la medii de -11…-10 grade, la medii de 2-3 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va avea ușoare variații, media maximelor va fi de 6…8 grade, iar cea a minimelor, de -2…0 grade. Probabilitatea pentru precipitații importante cantitativ și pe arii relativ extinse va fi în creștere după data de 23 ianuarie.

sursă: meteoromania.ro

Citeste mai mult
Publicitate

CÂMPENI

VIDEO: Căprioarele au ieșit la joacă prin zăpadă. Imagini amuzante surprinse în Parcul Național Apuseni

Publicat

Imagini inedite au fost surprinse de o cameră de monitorizare amplasată în Parcul Național Apuseni. Aparatul de filmat a surprins un grup de căprioare care se jucau prin zăpada proaspăt depusă.

Imaginile au dat sens activităților de monitorizare în prima zi a anului. Căprioarele se antrenează într-un joc de-a prinselea, nestingherite de prezența camerei de supraveghere.

Parcul Natural Apuseni are o suprafaţă de 76.064 de hectare, în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor Cluj , Bihor şi Alba, din care 50.793 de hectare sunt păduri.

F. Lazăr

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Moduri de a vă îmbunătăți regimul alimentar, fără legătură cu dietele pentru slăbit. Regula celor 5 legume și fructe

Publicat

Nu este nevoie să începem neapărat o dietă pentru slăbit, pentru a mânca sănătos. Trebuie să o facem în fiecare zi și să ne amintim de regula care spune că zilnic trebuie să consumăm minimum 5 alimente și fructe diferite. 

Alimentele fermentate, care au fost transformate de activitatea microorganismelor vii, inclusiv bacterii, drojdie și mucegaiuri, sunt considerate de către oamenii de știință bune pentru sănătatea noastră.

Acestea includ iaurt, chefir și câteva brânzeturi. Unii dintre acești microbi, atunci când sunt ingerați ca parte a alimentelor fermentate, călătoresc prin tractul digestiv pentru a susține trilioanele de microbi care trăiesc deja în intestin, conform cercetărilor.

Studiile au legat o compoziție sănătoasă a microbilor intestinali de funcționarea sistemului imunitar, funcțiile metabolice ale corpului și multe alte aspecte ale sănătății.

Cu toate acestea, nu toate alimentele fermentate conțin microorganisme vii, deci este important să verificați eticheta.

De exemplu, varza murată sau alte murături pot fi preparate cu oțet sau pasteurizate, proces care ucide bacteriile.

Experimentați și altfel de cumpărături

Mâncăm un număr relativ mic de alimente, doar 15 plante furnizând 90% din caloriile lumii, chiar dacă există mai mult de 7.000 de specii de plante comestibile.

Consumul unei game largi de alimente pe bază de plante este considerat a fi bun și pentru microbii intestinali.

Jumătate din aportul de legume din lume este alcătuit din mazăre, roșii (din punct de vedere tehnic un fruct), ceapă și morcovi, potrivit The British Nutrition Foundation.

Aceste patru legume sunt forte bune când vine vorba de nutrienți, dar diferite legume oferă cantități diferite și combinații de nutrienți, deci varietatea este importantă.

Orezul ca tăiței și paste este indicat. Dar orzul perlat și quinoa sunt, de asemenea, ușor de gătit.

Mulți oameni nu mănâncă cele două porții recomandate de pește pe săptămână, dintre care una ar trebui să fie pește gras.

Peștele oferă nu numai proteine ​​și mai multe vitamine și minerale, dar peștele gras – inclusiv somonul, stavridul, sardinele și tonul proaspăt – conțin acizi grași omega-3 cu lanț lung, ceea ce cercetările sugerează că sunt importante pentru funcția creierului.

Este o idee bună să vă modificați și gustările. Nucile sunt o opțiune bogată în proteine, bogată în nutrienți, care vă va face să vă simțiți mai plini pentru mai mult timp.

Gătiți acasă, mai mult decât aveți nevoie pentru o masă

Este ușor să dublați ingredientele atunci când gătiți un curry, supă, tocană, ardei iute, lasagna sau plăcintă. Surplusul din această mâncare îl puteți congela.

Dar asigurați-vă că etichetați totul înainte de al pune în congelator, astfel încât să știți ce dezghețați.

Economisiți timp, iar mâncarea gătită acasă este mai sănătoasă.

Regula celor cinci fructe și legume diferite, pe zi

Mai puțin de o treime din adulți consumă cinci fructe și legume pe zi, cum spune regula unei alimentații sănătoase.

O porție are aproximativ 80g – o mână de legume mai grele, cum ar fi broccoli și roșii, sau două mână de frunze, cum ar fi spanacul și varza.

Puteți combina diferite fructe și legume pentru a face o singură porție, deci merită să includeți cantități mici în mese ușoare și gustări.

Fasolea și leguminoasele, în orice cantitate, ele nu se pun la socoteală mai mult de o porție deoarece, deși sunt o sursă bună de fibre, conțin mai puțini nutrienți decât alte fructe și legume.

Fructele uscate contribuie la consumul de cinci fructe și legume pe zi, deoarece conține o mulțime de fibre, dar porția recomandată este de 30g datorită densității caloriilor și a zahărului.

O porție (150 ml) de suc de fructe sau de smoothie contează, de asemenea, dar oricât ai bea, nu contează niciodată mai mult decât o singură porție, deoarece are un conținut scăzut de fibre și un conținut ridicat de zahăr.

Cartofii nu contează, din cauza conținutului lor de amidon, deși conțin substanțe nutritive.

Cu toate acestea, cartofii dulci sunt recomandați.

Gătiți de la zero

Mai mult de jumătate din alimentele cumpărate dinsupermarket sunt ultra procesate, potrivit unui raport publicat de Cambridge University Press.

Este mult mai bine să nu utilizați alimente semi-preparate, deși acestea necesită mai puțin timp de gătire.

Sursă: BBC.com

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Culorile anului 2021: ”combinaţia care subliniază nevoia înnăscută a oamenilor de a fi văzuţi, de a le fi ascultată vocea”

Publicat

Două nuanţe de gri şi galben au fost alese de Pantone pentru a forma culoarea anului 2021. Ultimate Grey şi Illuminating, două nuanţe independente care subliniază modul în care elemente diferite se îmbină pentru a se susţine reciproc, exprimă cel mai bine starea din 2021, relatează News.ro.

Practic şi solid, dar în acelaşi timp cald şi optimist, aşa este descrisă uniunea creată de Pantone. Este una care emană putere şi pozitivism. Combinaţia dă oamenilor speranţă, spun experţii institutului. „Avem nevoie să simţim că totul va deveni mai luminos – este esenţial pentru spiritul uman”.

Pantone 13-0647 Illuminating este un galben vesel, luminos, impregnat cu putere solară. Pantone 17-5104 Ultimate Gray este emblematic pentru elemente solide, de încredere, nemuritoare şi care oferă o bază fermă.

Încurajând spiritul, combinaţia subliniază nevoia înnăscută a oamenilor de a fi văzuţi, vizibili, recunoscuţi, de a le fi ascultată vocea.

Experţii Pantone aleg de peste 20 ani culoarea care exprimă cel mai bine spiritul perioadei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate