Connect with us

Eveniment

Vremea de Florii și Paște, în Transilvania și în țară: Cât mai ține frigul. Prognoza meteo în următoarele 2 săptămâni, pe regiuni

vremea pana de paste

Publicat

Vremea de Florii și Paște: Începutul lunii aprilie vine cu temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit. Dar veștile bune apar după data de 12 aprilie, când vremea se încălzește semnificativ în toate regiunile.

Până în data de 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece în toată țara, cu emperaturi sub normalul perioadei. Nopțile vom avea minime negative și maxime modeste. După data de 12 aprilie urmează o încălzire semnificativă. Temperaturile maxime vor atinge valori de 18 – 22 de grade Celsius în majoritatea regiunilor țării. Totuși, sunt anunțate precipitații slabe și izolate în prima parte a intervalului, însă vor deveni mai probabile după data de 15 aprilie.

Vremea în Alba în săptămâna 7 – 13 aprilie: Temperaturile rămân deosebit de scăzute pentru această perioadă, mai ales până în weekend. De vineri, începe să se încălzească ușor. În duminica Floriilor se anunță maxime de până la 17 grade Celsius și se înseninează.

Sunt anunțate ploi și ninsori, mai ales de la mijlocul săptămânii viitoare

Citește și Val de frig arctic peste România. Pomii fructiferi înfloriți pot fi compromiși de nopțile și diminețile geroase

Prognoza meteo pe regiuni. TRANSILVANIA

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie. În perioada menționată media regională a temperaturilor maxime va fi de 4…6 grade Celsius iar minimele vor fi negative, cuprinse între -6 și -2 grade Celsius. Valori mai scăzute se vor înregistra în estul regiunii.

Încălzirea vremii se va resimți începând din 12 aprilie, astfel încât pentru perioada 14 – 20 aprilie sunt estimate temperaturi maxime de 18…20 de grade și minime de 3…6 grade.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Vremea până de Paște: Prognoza meteo pe regiuni. BANAT

Până în 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece pentru acestă perioadă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în creștere ușoară, de la 6 grade în prima zi până spre 10…12 grade. De asemenea, în timpul nopților valorile termice vor fi cuprinse în general între -4 și 0 grade Celsius.

După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13…20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 20…22 de grade, iar minimele, tot mai ridicate, vor atinge valori de 8…10 grade.

Vor fi intervale cu precipitații, în prima săptămână pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor. După data de 15 aprilie prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Prognoza meteo pe regiuni. CRIȘANA

Până în 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece pentru acestă perioadă. Media temperaturilor maxime va fi în creștere ușoară, de la 5 grade în prima zi până spre 8…10 grade. În timpul nopților valorile termice vor fi preponderent negative și se vor situa în general între -4 și 0 grade Celsius.

După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel în perioada 13…20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 19…22 de grade, iar minimele vor atinge valori de 8…9 grade.

În prima săptămână vor fi intervale cu precipitații în special în timpul după-amiezelor, dar pe arii restrânse și slabe cantitativ. După 15 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Prognoza meteo pe regiuni. MARAMUREȘ

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 5…8 grade și minime negative cuprinse între -5 și 0 grade, cu cele
mai scăzute valori în primele nopți.

Încălzirea vremii se va resimți spre finalul săptămânii, astfel încât media temperaturilor maxime va urca la 18…20 de grade, iar a celor minime va atinge valori de 6…8 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor în creștere.

Vremea până de Paște: Prognoza meteo pe regiuni. MOLDOVA

Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 5…8 grade și minime ce se vor menține negative în toată regiunea, cu o medie a acestora de -4…-1 grad.

Începând cu data de 12 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel se va ajunge la temperaturi maxime în general de 18…20 de grade și minime, care vor atinge o medie de 6…7 grade după data de 15 aprilie.

În prima săptămână local și temporar vor fi precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, cu o probabilitate în creștere spre finalul intervalului de anticipație.

Prognoza meteo pe regiuni. DOBROGEA

Și în Dobrogea până în 11 aprilie vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor, în creștere ușoară, de la 8 grade în primele 3 zile, până spre 10…11 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 0 grade.

Începând de sâmbătă, 12 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime de 14…15 grade, iar după 16 aprilie valori de 18 grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 4…5 grade, iar după data de 16 aprilie de 7…8 grade.

Până în 13 aprilie vor fi intervale cu precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, însă prezenta estimare indică o probabilitate redusă.

Prognoza meteo pe regiuni. MUNTENIA

Până în 11 aprilie, chiar dacă vor fi mici variații în evoluția regimului diurn al temperaturilor, vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a
temperaturilor ce va oscila între 8 și 11 grade și cu minime negative în aproape toată regiunea, ce vor avea o medie de -2…0 grade.

Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie) când sunt estimate temperaturi maxime de 15 grade, iar după 16 aprilie, media acestora va urca la 20…21 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3…5 grade (în perioada 12 – 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie de 7…8 grade.

Vor fi intervale cu precipitații până în 11 aprilie, dar pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor. Prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor și după data de 15 aprilie.

Prognoza meteo pe regiuni. OLTENIA

Deși temperaturile maxime vor crește ușor și treptat de la o zi la alta, de la o medie de 8 grade în prima zi până la 13 grade în 11 aprilie, nopțile vor fi deosebit de reci, cu minime în general de -2…0 grade.

Vremea se va încălzi treptat spre finalul săptămânii, astfel se va atinge o medie a temperaturilor maxime de 18…20 de grade și posibil mai ridicată spre 22 de grade în intervalul 16 – 18 aprilie. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 3…6 grade (în perioada 12 – 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie de 8…9 grade.

În prima săptămână, doar izolat și trecător în timpul după-amiezelor vor fi precipitații slabe. Prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor după data de 15 aprilie.

Prognoza meteo pe regiuni. LA MUNTE

Până în 11 aprilie, temperaturile vor fi cu mult mai scăzute față de normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între -4 și -2 grade și nopți geroase în care se vor atinge minime în general de -10 și -8 grade.

Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie) când sunt estimate temperaturi maxime de 3…4 grade, iar după data de 15 aprilie media acestora va urca la 10…12 de grade și tot după această dată și minimele vor deveni pozitive, cu o medie de 3…4 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement