Vremea până în 11 noiembrie. Temperaturile vor fi mai scăzute decât de obicei, până la finalul lunii octombrie. Apoi se stabilizează la valori normale pentru această perioadă.

Vor fi ploi, mai ales în jurul datelor de 25 și 27 octombrie.

Publicitate

De la începutul lunii noiembrie vor fi minime negative, în centrul și nordul țării.

Vezi și Vremea în Transilvania și în țară până la sfârșitul lunii octombrie: De când se face și mai frig. Prognoza meteo PE REGIUNI

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 11 noiembrie.

Vremea în săptămâna 14-20 octombrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice și nord-estice.

Publicitate

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 21-27 octombrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte, local, în regiunile nord-vestice, centrale și sud-estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Publicitate

Vremea în săptămâna 4-11 noiembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.