EVENIMENT
VREMEA până în 12 iunie: mai multe zile cu ploi și furtuni, perioadele mai calde. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 12 iunie.
Urmează o perioadă cu mai multe ploi și furtuni. Vor fi în continuare variații de temperatură, până în luna iunie.
Temperaturi mai ridicate față de normalul perioadei vor fi în săptămâna 22-28 mai.
Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Vremea/ prognoza meteo săptămâna 15-21 mai
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
- Temperaturi: maxime între 19 și 29 de grade Celsius (mai răcoros în 15 mai), minime de 10-14 grade (zonele joase)
- Precipitații: ploi/furtuni în 15-21 mai în Transilvania, în 15-18 mai în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, București, Moldova.
Vremea/ prognoza meteo săptămâna 22-28 mai
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
- Temperaturi: maxime între 21 și 29 de grade Celsius (mai cald în 22-23 mai), minime de 11-15 grade (zonele joase)
- Precipitații: ploi/furtuni în 23-24 mai și 27-28 mai în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia; furtuni în 23 mai la București; ploi în 23-24 mai în Moldova
Vremea/ prognoza meteo săptămâna 29 mai – 4 iunie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice, sud-estice și la munte.
- Temperaturi: maxime între 19 și 26 de grade Celsius (mai cald în 29 mai), minime de 9-15 grade (zonele joase)
- Precipitații: ploi/furtuni în 29 mai – 3 iunie în Transilvania; ploi în 29-30 mai în Maramureș; furtuni în 29, 31 mai în Banat; ploi/furtuni în 1-2 iunie în Oltenia; ploi/furtuni în 29 și 31 mai la București; ploi/furtuni în 30-31 mai în Moldova
Vremea/ prognoza meteo săptămâna 5-12 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
- Temperaturi: maxime între 20 și 27 de grade Celsius, minime de 9-16 grade (zonele joase)
- Precipitații: ploi/furtuni în 5, 7 și 10-11 iunie în Transilvania; furtuni în 7 și 12 iunie în Maramureș; ploi/furtuni în 8 și 11-12 iunie în Crișana, în 12 iunie în Banat și Oltenia; furtuni în 10 iunie la București
surse: meteoromania.ro, accuweather.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.