Connect with us
Advertisement

Eveniment

VREMEA până în 6 aprilie. Zile cu temperaturi de 20 de grade Celsius, dar și frig, ploi și ninsori. Prognoza meteo lunară

meteo flori ploi

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile sunt în urcare de săptămâna viitoare. Vor ajunge la maxime de 19-20 grade Celsius, în județul Alba, dar vor mai fi câteva zile cu valori mai scăzute, de 9-10 grade Celsius, în zonele mai joase.

Sun anunțate ploi în jurul datelor de 9 și 14 martie. Sunt posibile ninsori în ultimele zile din martie și în jurul datei de 4 aprilie. La munte, va ploua sau va ninge la altitudini mai mari, în aceleași intervale, iar temperaturile minime vor fi negative până la finalul lunii.

Săptămâna 9-16 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice și sud-estice.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea nordică a teritoriului. În rest cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 16-23 martie

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile estice și sudice, dar mai ales în zona Carpaților Orientali și Meridionali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 23-30 martie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi ușor deficitar în regiunile intracarpatice și apropiat de cel normal pentru această perioadă în rest.

Săptămâna 30 martie – 6 aprilie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpatice și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

surse: meteoromania.ro, accuweather.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement