Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Weekend fotbalistic în Alba. Echipele din județ iau startul în noua ediție a Ligii a III-a

Publicat

fotbal alba foto tudor itu

Liga 3 debutează oficial vineri, 25 august, iar Metalurgistul Cugir este prima echipă din județul Alba care intră în joc. Unirea Alba Iulia, Industria Galda și Universitatea Alba Iulia își dispută primele meciuri sâmbătă.

După mai bine de trei luni de vacanță, cantonamente și transferuri, Liga 3 revine cu o nouă ediție în care nu mai puțin de 100 de echipe din întreaga țară luptă pentru cele 6 locuri puse la dispoziție de Federația Română de Fotbal pentru promovarea în Liga 2.

Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin

Cugirenii conduși de Lucian Itu sunt prima formație din județul Alba care dispută o partidă în cadrul noii ediții de Liga 3.

FOTO: Tânărul fotbalist din Alba Iulia, Sebastian Bran, DEBUT în Echipa Națională U 16, ca titular. A jucat 59 de minute cu Cipru

Asemeni programărilor din sezonul precedent, Metalurgistul Cugir va disputa și în această stagiune meciurile de pe teren propriu în zilele de vineri. Nu face excepție nici confruntarea din prima etapă pe care roș-albaștrii o vor avea cu cei de la Avântul Reghin, meci ce va avea loc vineri, 25 august, de la ora 18:00.

Pe parcursul sezonului 2022/2023 cele două echipe au fost de asemenea colege de serie, iar confruntarea de pe terenul Metalurgistului s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea amfitrionilor, meciul de la Reghin încheindu-se cu o remiză albă.

Derby de Alba în prima etapă

Aceeași primă etapă adduce și prima cofruntare între două formații din Alba. Clubul Sportiv Universitar din Alba Iulia primește în noua sa casă, la Galtiu, vizita nou-promovtei Industria Galda, într-un meci ce va începe sâmbătă de la ora 18:00.

În sezonul trecut cele două formații au evoluat în eșaloane diferite, astfel ultimele confruntari directe între Industria și Universitatea datează din stagiunea 2021/2022, atunci când cele două echipe au fost colege în Liga 4 Alba.

În ciuda faptului că la finalul acelei ediții de Liga 4 Universitatea a fost campioană județeană, în confruntările directe Industria Galda a stat mai bine: 1-1 la Galda și 2-0 pentru Industria, pe Cetate.

ACS Mediaș – CSM Unirea Alba Iulia

În același timp cu derby-ul de Alba se va disputa și confruntarea dintre nou-promovata ACS Mediaș și Unirea Alba Iulia, partidă găzdită de sibieni.

Unirea are nevoie de un „start lansat” pentru a susține declarațiile conducerii în ceea ce privește obiectivul echipei CSM Unirea Alba Iulia în noul sezon, anume, calificarea la barajul de promovare în Liga 2.

ACS Mediaș este echipa ce a renăscut în orașul din Sibiu după desființarea echipei Gaz Metan Mediaș la finalul sezonului 2021/2022, echipă ce a petrecut o perioadă importantă pe prima scenă a fotbalului românesc.

Articole de Tudor Itu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax