Zăcămintele miniere din Apuseni atrag oamenii de afaceri din Qatar
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Alba, oaspetii s-au arătat interesaţi de zona minieră din Apuseni şi de oportunităţile de a face investiţii în economia judeţului Alba. Interesul qatarez pentru investiţii în sectorul mineritului de aur din România a fost subliniat de către Şeicul Hamad bin jasem bin Jabr Al Thani, primul ministru qatarez, în cadrul ultimei vizite efectuate de şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi în Statul Qatar. Cu acea ocazie, oficialul qatarez a exprimat dorinţa ca o echipă tehnică să se deplaseze în România pentru evaluarea oportunităţilor de investiţii.
În contextul în care relaţiile politice România-Qatar au atins un nivel deosebit în ultima perioadă de timp, ambele părţi acţionează pentru trecerea la etapa de demarare a unor parteneriate de substanţă în zona economică şi investiţională, care să valorifice complementaritatea economiilor şi importantul potenţial de cooperare încă insuficient exploatat.
Ştefan Bardan a declarat că prezenta vizită qatareză în judeţul nostru constituie dovada interesului conducerii acestui stat din zona Golfului de a realiza investitii de amploare în România.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)