Connect with us
Advertisement

Economie

ZILE LIBERE 2021: Românii pot beneficia de a 16-a zi liberă, în perioada august-septembrie 2021. Ce prevede ordonanța de urgență

Publicat

Românii vor avea 15 zile libere legale în 2021, însă doar șapte dintre ele vor fi în cursul săptămânii. Celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică. Cu toate acestea potrivit OUG nr. 19/4 februarie 2020 românii mai pot beneficia de o zi liberă în anumite condiții, în perioada august-septembrie.

În 2021 va avea loc o nouă recenzare a populației României, iar salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la Recensământul 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator.

Zile libere legale în 2021 conform Codul Muncii

1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – vineri şi sâmbătă;

24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;

30 aprilie (Vinerea Mare);

1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;

2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni;

1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;

20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;

15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;

30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;

1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;

25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.

În 2021 va avea loc o nouă recenzare a populației României, iar salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la Recensământul 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator.

Ordonanța de Urgență nr. 19/4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.

Dovada autorecenzării on-line se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării.

În perioada august-septembrie 2021 se va realiza colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea on-line

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement