Connect with us
Advertisement

Economie

Zile libere 2022. Când va fi prima minivacanță de după Anul Nou. Lista sărbătorilor legale din 2022

Publicat

În 2022, salariații din România vor avea dreptul la 15 zile libere, conform Codului Muncii. Față de alte state  europene românii sunt mult mai norocoși . În Spania sunt 12 libere legale anul viitor, în Germania doar nouă, iar în Regatul Unit  salariaţii au parte de 8 sărbători naţionale.

Din cele 15 zile de sărbătoare legală din România, 9 vor pica în timpul săptămânii. Primele, 1 și 2 ianuarie, sunt în weekend. Ca în fiecare an, Paștele și Rusaliile au câte două zile libere, dintre care prima este duminica.

Citește și Mesaje de Anul Nou 2022 * Felicitari de Anul Nou 2022 * Mesaje de Revelion 2022 * Mesaje haioase de Anul Nou 2022 * URĂRI de La Mulți Ani 2022

În timpul anului 2022, exisă posibilitatea ca Guvernul să stabilească și alte zile libere suplimentare pentru a se crea punți între unele sărbători legale și weekend.

Prima minivacanță de după Anul Nou 2022

Prima minivacanță pe care o vor avea românii după cele doua zile de la începutul anului 2022 va fi tot în luna ianuarie. Este vorba de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, care va fi sărbătorită în acest an într-o zi de luni.

Vezi și Cum se poate lua ZI LIBERĂ pentru autorecenzare la Recensământ. Ce trebuie să facă angajații

Va fi astfel o minivacanță de trei zile în care angajații vor putea să își programeze un mic concediu de relaxare. După această minivacanță nu vor mai fi zile libere decât în aprilie, de Sfintele Paști.

Zilele libere legale în anul 2022 vor pica astfel:

  • Anul Nou: 1 și 2 ianuarie 2022 – sâmbătă și duminică
  • Ziua Unirii Principatelor Române: 24 ianuarie – luni ( minivacanță de trei zile)
  • Vinerea Mare: 22 aprilie – vineri
  • Paștele: 24 și 25 aprilie- duminică și luni
  • Ziua Muncii: 1 mai – duminică
  • Ziua Copilului: 1 iunie – miercuri
  • Rusaliile: 12 și 13 iunie – duminică și luni (Minivacanță de trei zile)
  • Adormirea Maicii Domnului: 15 august – luni ( Minivacanță de trei zile)
  • Sfântul Andrei: 30 noiembrie – miercuri
  • Ziua Națională: 1 decembrie – joi
  • Crăciunul: 25 și 26 decembrie – duminică și luni.

Vezi și Când pică Paștele în 2022. Zile libere și minivacanțele din noul an. În ce zile ale săptămânii sunt sărbătorile legale

La Parlament a fost depus un proiect de lege pentru acordarea unei noi zi libere pentru angajați. Aceasta prevede că salariații cu drept de vot să poată primi la cerere, “o zi liberă plătită pentru fiecare tip de alegeri la care își exprimă votul, indiferent că este vorba de alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare sau alegeri prezidențiale”.

Costurile în legătură cu ziua liberă ar urma să fie suportate de către angajatori.

Vezi AICI: CALENDAR Ortodox 2022: TOATE sărbătorile religioase importante din noul an, trecute în Calendarul Bisericesc

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Zile libere speciale

Articolul 52 din Codul Muncii menționează că în cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul de zile libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, aplicabil tuturor societăților comerciale, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau pentru alte situații. Iată care sunt acestea:

  • căsătoria salariatului – 5 zile;
  • căsătoria unui copil al salariatului – 2 zile;
  • nașterea unui copil – 5 zile + 10 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultura;
  • decesul soțului/soției, copilului, părinților, socrilor – 3 zile;
  • decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi;
  • donatorii de sânge – 1 zi;
  • schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile;
  • 30 de zile concediu fără plată pentru pregatirea și susținerea lucrării de diplomă în învățamântul superior.

*În unele companii se acordă zi liberă tuturor femeilor în ziua de 8 Martie sau se acordă zi libera plătită pentru ziua de naștere, așa că merită să le adaugi în calendar dacă sunt prevăzute în contractul de muncă.

Zile libere pentru vaccinare

Vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne soluția pentru a crea un mediu sănătos de lucru, pentru a ne proteja pe noi, dar și pe colegi. Și pentru că necesită timp pentru deplasare, dar poate avea și mici efecte adverse în ziua administrării, a fost promulgată Legea 221, care vine în completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

Legea 221  prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor. Prevederile se aplică începând cu 29 iulie 2021.

După articolul 21 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se introduce un nou articol, art. 211 cu următorul cuprins:
„Art. 211

(1) Persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

  • a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
  • b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
  • c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști.

Calendar zile lucrătoare 2022. Zilele lucrătoare din fiecare lună

  • Ianuarie – 20 de zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Februarie – 20 de zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Martie – 23 de zile lucrătoare – 184 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Aprilie – 19 de zile lucrătoare – 152 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Mai – 22 de zile lucrătoare – – 172 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Iunie – 20 de zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Iulie – 21 de zile lucrătoare – 168 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • August – 22 de zile lucrătoare – 172 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Septembrie – 22 de zile lucrătoare -172 de ore de muncă pentru norma întreagă
  • Octombrie – 21 de zile lucrătoare -168 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Noiembrie – 21 de zile lucrătoare- 168 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Decembrie – 20 de zile lucrătoare- 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement