Connect with us
Advertisement

Educație

Zile libere pentru părinți și după 15 mai, până la finalul anului școlar. Proiect adoptat în Parlament

Publicat

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă,

Potrivit actului normativ, unul dintre părinți are dreptul la zile libere de la serviciu pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Un amendament aprobat prevede că „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Citește și EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Toate testele de pregătire pentru examen și baremele. Ce trebuie să știe elevii de clasa a VIII-a

Un alt amendament prevede că pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, transmite Agerpres.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 prevede că părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare.

Vezi BACALAUREAT 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Detalii despre examen, pentru elevii de clasa a XII-a

”Măsura era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei.

În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice”, anunța Ministerul Muncii, la momentul aprobării ordonanței.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement