Alba Iulia rămâne astăzi oficial fără primar în funcție. Consiliul Local va lua astăzi act de demisia lui Mircea Hava de la primăria municipiului. Procedura care urmează după acest moment este relativ ambiguă.

Publicitate

După ce consilierii locali vor lua act de demisie, în ședința de vineri, 28 iunie 2019, Primăria Alba Iulia va transmite toate documentele către Instituția Prefectului Alba care va emite o rezoluție pe acest subiect.

Abia ulterior, în următoarea ședință, se va decide care dintre cei doi viceprimari va conduce orașul în epoca post-Hava.

Cu mingea în propriul teren, Prefectura Alba va trebui să decidă ce se va întâmpla mai departe, în condițiile în care legea Administrației Publice Locale este destul de neclară din acest punct de vedere.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Sunt practic două variante. Prima va fi aceea că Voicu Paul, susținut de PNL va îndeplini atribuțiile de primar din postura de viceprimar. În aceste condiții nu va mai fi ales un alt viceprimar în locul lui Paul. Asta pentru că legea nu face referire la funcția de primar interimar.

O a doua variantă este aceea ca Instituția Prefectului Alba (de fapt Ministerul de Interne prin această instituție) să stabilească o dată pentru alegeri anticipate. Surse politice din cadrul PNL au declarat pentru Alba24 că această variantă este mai puțin probabilă pentru că PSD nu are pregătit un candidat credibil pentru primăria din Alba Iulia, astfel încât Guvernul nu se va grăbi să stabiliească organizarea unor alegeri locale.

Publicitate

Ambiguități legislative

Mutarea următoare va aparține așadar Instituției Prefectului Alba, care va trebui să aplice articolul 72 din Legea Administrației Publice Locale Nr. 215/2001.

Potrivit acestuia, ”în caz de vacanță a funcției de primar, precum și în caz de suspendare din funcție a acestuia, atribuțiile care îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorității consilierilor locali în funcție”.

Legea nu presupune, așadar, noțiunea de ”primar interimar”, ceea ce ar putea însemna că membrii consiliului local nu vor trebui să aleagă un alt viceprimar în locul celui devenit ”primar”.

Publicitate

Asta reduce, într-o oarecare măsură, posibilitatea unor eventuale negocieri între grupurile politice de consilieri. Cel mai probabil, aceasta va fi și soluția pe care se va merge la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, ținând cont de alte cazuri similare.

Aceeași lege permite însă alegerea unui alt viceprimar, un paragraf mai jos: ”În situația prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului”.

Data organizării alegerilor parțiale pentru funcția de primar se stabilește de Guvern, la propunerea prefectului. Inițial, legea prevedea că alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea funcției de primar.

Publicitate

Ulterior, s-a introdus o prevedere care spunea că alegerile parțiale nu pot fi organizate la mai puțin de un față de cele la termen. Alegerile precedente s-au desfășurat în data de 5 iunie 2016, adică la mai puțin de un an.

Totuși, se pare că nici această prevedere nu mai este în vigoare, astfel încât toate opțiunile sunt pe masă.