Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ziua Petrolistului, sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie. De ce coincide cu Sfânta Maria Mică, Nașterea Maicii Domnului

Publicat

Ziua petrolistului este sărbătorită la data de 8 septembrie, începând cu anul 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom.

Sărbătoarea coincide cu Sfânta Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor, această zi este dedicată personalului din industria petrolului, celor care lucrează în foraj, extracţie, prelucrarea şi cercetarea petrolului.

Exploatarea petrolului în ţara noastră are o istorie îndelungată, primele atestări datând din secolul al doilea, potrivit Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră.

În anul 1857, România a cunoscut trei premiere mondiale: fraţii Mehedinţeanu au deschis, la Ploieşti, prima rafinărie de petrol de tip industrial; Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant, fiind folosite 1.000 de lămpi cu gaz pe străzile capitalei; România a apărut în statisticile internaţionale cu o producţie de ţiţei oficial înregistrată de 275 de tone.

Potrivit declaraţiei susţinute, la 7 septembrie 2010, de deputatul de Prahova, George Ionescu, şi publicate pe site-ul www.cdep.ro, în ceea ce priveşte iluminatul public, Bucureştiul a fost urmat de Iaşi, în 1858, de Craiova, în 1859, şi de Ploieşti, în 1860.

Producţia de 275 de tone de ţiţei a fost obţinută în 18 localităţi din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău, ea ajungând la peste 3.000 de tone în 1862, când funcţionau 58 de unităţi de distilare a ţiţeiului. În 1894, România avea 87 de rafinării, dintre care 45 erau situate în Prahova.

România, prima țară din lume care a exportat benzină

Tot România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină, în anul 1900, menţionează site-ul Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze, www.fppg.ro.

O urmare firească a dezvoltării rapide a industriei petroliere a fost înfiinţarea unor instituţii de profil. Astfel, în 1904, a fost fondată, la Câmpina, o şcoală pentru maiştri de foraj şi de rafinărie, iar în anul 1908, au fost deschise, la Ploieşti, atelierele Concordia pentru repararea şi fabricarea de utilaje petroliere.

În 1937, România ocupa locul 7 în lume şi atrăgea în continuare atenţia mapamondului cu invenţii şi premiere care aveau să rămână în istoria exploatărilor petroliere.

Una dintre aceste mari realizări aparţine societăţii „Creditul Minier”: în 1934, la Chiţorani (judeţul Prahova), s-a atins adâncimea de 3.300 metri, a doua din lume, după recordul mondial absolut de 3.458 de metri înregistrat în California.

De asemenea, trebuie menţionate contribuţiile tehnice aduse de inventatorii români.

Procedeu de extracție, invenție românească

Astfel, inginerul Virgiliu Tacit a inventat „prevenitorul de erupţie”, iar inginerul Ion Basgan a brevetat în 1934 un procedeu de extracţie care îi poartă numele, folosit după 1944 nu numai în România, dar şi în SUA.

Până în anul 1957 au apărut institute de cercetare şi proiectare pentru prospectarea, forajul, extracţia, transportul şi prelucrarea petrolului şi a gazelor, dar şi a echipamentelor respective, unul dintre exemplele edificatoare în acest sens fiind „Institutul de Petrol şi Gaze”, înfiinţat în 1948 la Bucureşti, dar care şi-a continuat activitatea în Ploieşti.

În anul 1957, cu prilejul sărbătoririi centenarului industriei petroliere, s-a decis construirea, la Ploieşti, a unui muzeu al petrolului, care a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri, nr. 134 din 16 septembrie 1959.

La 8 octombrie 1961, a fost inaugurat Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, care prezintă documentaţie tehnică de profil, machete, fotografii, utilaje-exponate, unelte şi aparatură folosite în foraj-extracţie şi în industria de prelucrare a petrolului etc.

Muzeul face parte din Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, afiliată la NEMO (Reţeaua Muzeelor Europene) şi, alături de alte muzee de profil din Europa, aparţine Reţelei Muzeelor Petroliere Europene.

Sursă: AGERPRES

Foto: Captura video Rompetrol – prima sondă din România

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement