Actualitate
Sprijin pentru firmele care creează minimum 20 de locuri de muncă. Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială

Conform sistemului pregătit de autorităţi, firmele vor achita întregul cost salarial pentru locurile de muncă nou-create, dar vor deconta trimestrial jumătate din acest cost. Singura condiţie, valabilă atât pentru firmele nou-înfiinţate, cât şi pentru cele aflate deja în funcţiune este să fie create minimum 20 locuri de muncă.
Firmele care creează minimum 20 locuri de muncă într-un an pot apela la această schemă de ajutor şi pe parcursul următorilor ani de aplicare a sistemului, în aceleaşi condiţii.
Schema de ajutor de stat a fost convenită că Fondul Monetar Internaţional. Normele de aplicare vor fi prezentate la începutul lunii aprilie, astfel încât să fie posibile preînscrieri până la 1 iulie.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News