ACTUALITATE
Pui de căprioară ţinut captiv în gospodărie, de un bărbat din Roşia Montană. Poliţiştii îl cercetează pentru că nu deţinea autorizaţie sanitar veterinară
Dacă alţi oameni se gândesc să ţină pe lângă casă un câine, o pisică sau alte orătănii, un bărbat din comuna Roşia Montană a ţinut captiv un pui căprioară, fără să deţină autorizaţie. Poliţiştii îl cercetează pe bărbatul de 48 de ani care a capturat în dimineaţa zile de luni din pădurea Composesoratului Roşia Montană, Cărpiniş – Vârtop.
Poliţiştii Postului de Poliţie Roșia Montană îl cercetează penal pe P.A., de 48 de ani, din comuna Roşia Montană, sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinerea de animal sălbatic fără a fi autorizat de direcţia sanitar veterinară.
În urma unui control efectuat luni de poliţiştii din Roşia Montană, aceştia au identificat la domiciliul lui P.A de 48 de ani un pui de căprioară. Bărbatul l-a capturat în dimineaţa aceleiaşi zile din pădurea Composesoratului Roşia Montană, Cărpiniş – Vârtop.
Puiul de căprioară a fost predat reprezentanților A.J.V.P.S. Alba – Clubul Câmpeni, pentru a fi redat mediului natural. Cercetările în acest caz continuă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.