Connect with us

Actualitate

Refugiaţii fug de România. Jumătate dintre solicitanţii de azil care urmau să fie transferaţi din Grecia au dispărut când au auzit unde vor ajunge

Publicat

imigranti ilegaliJumătate dintre solicitanţii de azil care urmau să fie transferaţi în România au ieşit din programul de relocare. 32 dintre cei 67 de persoane care urmau să ajungă din Grecia au dispărut când au aflat ţara de destinaţie.

Oficialii greci si europeni se confruntă în prezent cu sarcina de a gestiona 46.000 de solicitanti de azil care sunt blocaţi în partea continentală a Greciei. Macedonia şi-a închis frontiera cu Grecia mai devreme în această primăvară, ceea ce a făcut ca zeci de mii de refugiaţi să fie nevoiţi să rămână în această ţară, în condiţii tot mai grele.

Deşi oficialii greci au avansat un numar de 3.126 de solicitanţi de azil pentru relocare, ţările UE care au fost de acord cu schema de relocare au acceptat să primească doar 1.791 până săptămâna trecută.

“Chiar în cele mai bune circumstanţe – fluxuri gestionabile, timp suficient pentru guverne ca să se pregateasca şi să-şi ajusteze reacţiile – relocarea va necesita poate ani pentru a fi dezvoltată ca mijloc viabil de distribuţie”, a spus Elizabeth Collett, director al Migration Policy Institute Europe.

sursa: realitatea.net

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. O puteti urmari pe Ofelia si pe contul ei de Linkedin vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement