ACTUALITATE
JOI: EXERCIŢIU de ALARMARE publică în caz de dezastre, la Alba Iulia. Sirenele vor suna între orele 10.00 şi 12.00. Recomandări pentru locuitori
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfăşoară în aceste zile un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. La Alba Iulia, sirenele vor suna joi, 20 aprilie, între orele 10.00 şi 12.00. Locuitorilor li se reaminteşte că este vorba doar despre un exerciţiu.
Vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul municipiului Alba Iulia, transmite primăria.
Locuitorii vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar menţionat. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.
Vezi IGSU: Exercițiu de avertizare și alarmare. Sirenele vor răsuna în localități din Alba și din țară, în perioada 18-21 aprilie
Ce trebuie să facă locuitorii
Cetățenilor li se recomandă să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “Exercițiu”. Toate acestea, pentru că este vorba doar de o testare şi nu o alarmare reală.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Tipurile de alarme folosite de autorități:
Potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.259/2006, autorităţile pot folosi alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei. „Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut”, scrie în actul normativ.
Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.
Referitor la alarma la dezastre, aceasta este compusă din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Practic, acesta este semnalul ce va fi auzit de cetățeni în cadrul exercițiului național de săptămâna viitoare.
Prealarma aeriană este compusă din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de șase secunde între ele.
În fine, încetarea alarmei este compusă dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. Dacă este vorba de sirene cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de un minut.
În situaţii reale de pericol, cetăţenii se pot adăposti în mai multe tipuri de clădiri. Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 stabilește la ce construcții este obligatorie existența adăposturilor de protecție civilă.
Printre altele, cetățenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităților și instituțiilor publice locale, clădirilor de comerț, clădirilor de birouri, clădirilor de învățământ sau clădirilor pentru îngrijirea sănătății. Totodată, adăposturi de protecție civilă mai pot fi găsite în subsolurile clădirilor culturale, clădirilor hoteliere, clădirilor de locuit sau în stațiile de metrou.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.