Câteva întrebări pentru un tânăr scriitor albaiulian: Lucian Dragoș Bogdan, autor a 12 cărți SF și nu numai

Alba Iulia este cunoscută ca posesoare a unei grămăjoare de valori. Avem istorie, avem un pic de arhitectură, peisaje, natură, cultură, artă plastică, oameni interesanți, cu tot felul de povești. Avem, incontestabil, și literatură. Dacă ne uităm bine aici, într-un colț al acestui domeniu, îl găsim și pe Lucian Dragoș Bogdan, un tânăr autor din Alba Iulia, care scrie literatură SF de peste o jumătate din viața sa. Pentru el, o carte nu are acțiune dacă nu este SF. Citește pe nerăsuflate Dune, de exemplu, dar nu s-a putut împăca niciodată cu „literatura serioasă”. Practic, nici nu îi e clar ce e aceea, deși s-a izbit de ea din copilărie, de când a început să-și scrie primele povestiri SF și a fost îndemnat să încerce „ceva serios”. Acum, în 2016, are o colecție de 12 cărți publicate, dintre care 11 au fost deja lansate, și câteva premii. Pentru că am vrut să împărtășim cu dumneavoastră povestea acestui om interesant aflat în plină ascensiune, și pentru că e o adevărată plăcere să povestești cu el, i-am adresat câteva întrebări despre literatură, despre viață, despre orice.

Spune-ne, pe scurt, care a fost parcursul carierei tale până în punctul în care te afli acum, la cea de-a unsprezecea carte lansată.

Totul a pornit cu naivitatea copilăriei, când făceam benzi desenate, și cineva mi-a sugerat să scriu un text. Mi s-a părut o chestie foarte simplă, așa că am început să scriu. Am scris o povestire, am trimis-o la un almanah, m-au menționat la poșta redacției, am prins curaj și am mai scris câteva povestiri. Apoi, prin 90, am concluzionat că nu am pic de talent. Aveam vreo 14 ani. Intrasem la liceu în 1989, totul era straniu. Nu știam cu ce se mănâncă libertatea dar eram liberi.

Ce însemna libertatea atunci?

Că urma să fie altfel decât fusese până în acel moment. Nu se prea știa exact, ca și copil oricum nu percepeai prea multe.

Și, totuși, cum ai ajuns la concluzia că nu ai pic de talent?

Mi se părea că scriu prost. Mai scrisesem o povestire pentru revista școlii și reacția pe care am primit-o atunci a fost să las SF-urile și să mă apuc să scriu lucruri serioase. Mi s-a părut aiurea, pentru că eu eram de principiul evaluării valorii unui text, nu a genului neapărat.

Deci SF-ul a fost de la început eliminat din categoria literaturii „serioase”?

Da. Orice era SF, polițist…

Dar ce însemna „serios”?

Nu știu, nici acum nu mi-e foarte clar ce înțeleg ei prin literatura aceasta „serioasă”, pentru că până la urmă literatura trebuie să fie citită, să placă… La noi sunt considerate genuri minore, SF-urile, genul polițist, romance. Afară acestea sunt genurile majore, pentru că sunt principalele pe piață, iar literatura asta „clasică” este o chestie de nișă, de fapt. Plus că, în ultimele două decenii s-a estompat foarte mult diferența între genuri. Deja un text conține și părți fantastice, și politice, și polițiste, și de dragoste… SF-ul, acum, are și referințe din Shakespeare și tot. M-am izbit de multe ori de treaba cu „scrii bine, dar de ce nu încerci literatură serioasă?” și pe mine m-a cam iritat.

Cum ai reînceput să scrii după blocajul din liceu?

M-am oprit vreo 2-3 luni, după care am citit o povestire de Dușan Baiski într-o revistă, iar atmosfera acelei povestiri m-a marcat atât de tare încât am simțit nevoia să mă pun să scriu o povestire. Îmi dădea exact o idee despre profunzimea pe care eu nu reușisem să o găsesc până atunci și a ieșit o povestire complet diferită de tot ce scrisesem până atunci. A fost citită anul următor la radio în cadrul unei emisiuni SF, după ce a câștigat locul I la concurs. A fost un impuls ca să continuu. Următoarele trei povestiri au câștigat locurile 2 sau 3 și au fost, tot așa, citite la radio.

Ce reacții ai primit atunci, când lumea încă nu știa că scrii?

O colegă ascultase la radio, a venit și a spus în clasă, eu m-am rușinat tot, nu mai știam cum să mă ascund sub bancă. M-a încurajat foarte mult și profesoara de română, doamna Sonia Elvireanu, iar asta mi-a dat încrederea să continuu să scriu.

Apoi, am publicat o povestire într-un ziar local, după care într-o revistă a Uniunii Scriitorilor iar apoi am început să trimit povestiri la diverse reviste. În facultate și mai târziu m-am lovit din nou de chestia cu „literatura serioasă” și m-am retras, m-am închis.

Ce s-a întâmplat în continuare?

Prin anul 2000, când deja prindea contur internetul, apăruseră reviste SF online. Am început să public pe internet, așa am cunoscut mai multe persoane, și așa am ajuns să iau legătura cu cineva de la Satu Mare, Horia Nicola Ursu, care avea o editură și publica autori români. Mi-am făcut curaj, i-am trimis câteva povestiri, i-au plăcut și a fost de acord să publicăm un prim volum de povestiri. Am prins gustul de a publica și am mai scos un volum de povestiri, tot la el. Apoi, am scos un prim roman, care a fost lansat la Bookfest în 2006.

După aceea, mi-am pierdut puțin busola. Cărțile nu au avut impactul pe care l-am sperat eu, au rămas oarecum necunoscute. A venit criza, care a însemnat o perioadă grea pentru edituri, nu se ma publica, unii trimiteau la topit tiraje întregi. Era o conjunctură generală mai proastă.

Apoi, prin 2013, apăruseră multe reviste SF online, am trimis povestiri și am început din nou să public. La începutul lui 2014 – era deja un al treilea început – m-am hotărât să iau totul mai în serios și să îmi fac o strategie apropo de pașii pe care vreau să îi urmez.

 

Deci, practic, în ultimii trei ani ai publicat 8 cărți…

Și urmează a noua, la târgul de carte Gaudeamus, în noiembrie. Atunci, în 2014, a apărut Vraciul de pe norul interior, care a atras atenția lumii, m-a adus în lumea cititorilor de SF și a plăcut. Am primit aprecieri. Cei de la editură m-au provocat să scriu și o carte polițistă. Am încercat și am scris Pânza de păianjen.

Apoi, împreună cu o scriitoare din Ploiești, Teodora Matei, am vrut să scriem o povestire, despre care ne-am dat repede seama că riscă să devină nuvelă sau roman. Așa am publicat Omul-Fluture, care a apărut în 2015.

Imediat atunci ne-am dat seama că universul pe care l-am creat permite niște continuări. Am scris o nouă carte pe care am lansat-o anul acesta. Am fost foarte impresionați să aflăm că au venit persoane special pentru lansarea continuării la Omul-Fluture, la București.

Tot în 2015 am acceptat o provocare, să scriu un roman de dragoste. A fost o provocare imensă. Nu aveam niciun reper. Dar am acceptat provocarea de a ieși din zona de confort și de a mă depăși de mine și am scris romanul Uneori, când visez…

A fost greu să faci switch-ul la romance?

Era să renunț. Din punctul meu de vedere, exceptând romanele SF, restul nu au acțiune. Mie mi se par plicticoase, nu mă provoacă, mi se par banale. A fost o perioadă de vreo o săptămână în care mi-a fost foarte greu. Nu empatizam cu personajul. Scriam de la o distanță pe care cititorul ar fi simțit-o. Deși am situat acțiunea în Indonezia și mi-am oferit plăcerea de a studia ceva interesant, nu mergea…

Apoi am apelat la un truc, am trecut totul la persoana I și așa am reușit să duc la capăt acest proiect. Dar, din nou, nu am reușit să evaluez valoarea cărții. Soția mea îmi spunea că e bună, dar eu nu aveam puterea să apreciez dacă e sau nu e ok.

Unii cititori au spus că le-a plăcut, alții mi-au spus să rămân la SF, dar după un timp tot mai mulți cititori mi-au spus că le-a plăcut și că așteaptă să mai scriu așa ceva, așa că anul viitor voi mai scrie încă un roman de dragoste…

O continuare…?

Nu. Un alt roman de dragoste… Cam asta a fost cu 2015, apoi, în 2016, am primit propunerea de a-mi revizui și republica vechile povestiri, într-un nou volum.

Cum e să te confrunți cu tine, cel de acum 20 de ani?

Am avut emoții. Mă întrebam cum mi se vor părea mie, dar mai ales cum li se vor părea cititorilor care se întâlnesc cu ele acum. A fost greu să găsesc calea de mijloc, dar am reușit. Tot anul acesta am publicat și un volum de povestiri în format electronic. Am vrut să încerc, să văd, dar deocamdată rămân adept al cărților tipărite. Apoi, tot anul acesta am lansat o carte polițistă dintr-o serie polițistă, tot la provocarea editorului, Vânătorii de capete. Aici, acțiunea se întâmplă în Alba Iulia, e un bărbat la 40 de ani care își trăiește criza, e nemulțumit și decide să facă o nebunie: o anchetă printre oamenii străzii, să dezlege niște crime.

Există o doză autobriografică în ea?

Este.

În toate este?

În toate cărțile scrise este o parte din mine. Aici, este oarecum un alter-ego. Când m-am născut, părinții au vrut să îmi pună numele Dinu. Ei, personajul este Dinu, are 40 de ani ca și mine, a lucrat în vânzări ca și mine, sunt multe elemente comune. Asta nu înseamnă că sunt 1 la 1, dar este mult din mine acolo. Mă rog, vor mai fi încă 4 cărți în serie, următoarea va fi lansată la Târgul de carte de la Alba Iulia, în mai. Deocamdată reacțiile au fost bune la carte.

Ce a mai apărut?

A mai apărut Maya, continuarea de la Omul-Fluture. A fost lansată la București, va fi și o lansare la Alba Iulia în 23 octombrie. Ce m-a surprins este că a adus și o povestire în același univers, în fan fiction.

Ce înseamnă fan fiction?

E un univers creat de cineva, cum ar fi universul Star Trek etc, iar cineva căruia i-a plăcut foarte mult acel univers vine și îi cere permisiunea de a crea ceva acolo. A venit cineva la mine și la Teodora Matei și ne-a cerut permisiunea de a scrie ceva în universul creat de noi.

Este un lucru extraordinar.

Într-adevăr, ca autor ai o satisfacție deosebită.

Ce mai urmează, pe lângă planul de a publica câte un roman polițist pe an, în următorii 4 ani?

Am bătut palma pentru planul editorial pe anul viitor. Va fi un roman SF la începutul anului, continuarea la romanul polițist, în toamnă va fi a treia carte care va încheia trilogia Omul-Fluture iar în toamnă, la Gaudeamus, va fi un roman de dragoste. E posibil să mai apară încă o carte, tot cu Teodora Matei, dar încă nu este sigur. Anul acesta mai apare un roman, pentru cei cărora le-a plăcut Vraciul de pe norul interior, este în același stil, cu extratereștri care au și ei problemele lor cotidiene, cum avem și noi, ba cu familia, ba cu altceva, pe care trebuie să le rezolve pentru a ajuta o altă specie, după care revin în anonimatele vieților lor. Se numește Ultimul flux.

În toții anii aceștia despre care ne-ai povestit, se pare că, încet-încet, literatura a ajuns să ocupe locul principal în viața ta. Cum te simți în pielea de scriitor?

Mă simt bine și îmi place. Nu aș putea să nu scriu, că demonii m-ar mânca pe dinăuntru. Eu mă simt bine câtă vreme lumea mă lasă să mă joc cu nebuniile mele.

Cărți publicate de Lucian Dragoș Bogdan:

Trilogie, povestiri SF – 2004
Zeul Kvun, povestiri SF – 2004
Frontiera, roman SF – 2006
Vraciul de pe norul interior, roman SF – 2014
Pânza de păianjen, roman polițist – 2014
Omul-Fluture, roman SF – 2015 (cu Teodora Matei)
Uneori, când visez…, roman de dragoste – 2015
Întâmplări în oceanele timpului, povestiri SF – 2016 (ebook)
Povestiri fantastice, povestiri SF – 2016 (povestiri revizuite)
Vânătorii de capete, roman polițist – 2016
Maya, roman SF – 2016 (cu Teodora Matei)
Ultimul flux, roman SF – 2016 (în curs de apariție)

Premii:
2015 – Premiul Romcon pentru cea mai bună povestire SF a anului 2014, pentru Dincolo de orizont.
2015 – Premiul I la Concursul național de proză scurtă Helion, cu povestirea Doar atât: Scriu.

Adina E. CURTA