Cercetări arheologice de amploare la Penitenciarul Aiud. Se încearcă recuperarea unor săbii ascunse de foștii deținuți politici

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din Bucureşti (IICCMER) organizează, începând cu data de 23 octombrie, o campanie de cercetări arheologice în interiorul penitenciarului din Aiud. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Penitenciarul Aiud, Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud, Primăria şi Muzeul de Istorie din Aiud, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie din Turda.

Intervenţia arheologică are în vedere căutarea, descoperirea şi recuperarea unor săbii ascunse de câţiva foşti deţinuţi politici în perimetrul clădirii în care funcţiona atelierul de forjă, care făcea parte dintr-o mică unitate de producţie industrială cunoscută îndeobşte ca Fabrica din interiorul penitenciarului. Începuturile unor activităţi meşteşugăreşti în acest loc sunt atestate în anul 1894, atelierele funcţionând sub acţionariat particular. Din anul 1947, unitatea de producţie îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Gospodăria Anexă a Penitenciarului Aiud, fiind în administrarea directă a unităţii penitenciare. În 1963 se transformă în Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud (IMP), care până în anul 1991 s-a aflat în subordinea unei Direcţii economice din cadrul Ministerului de Interne. Atunci se înfiinţează Regia Autonomă Multiproduct Bucureşti aflată în coordonarea Ministerului Justiţiei, IMP Aiud devenind o sucursală a Regiei. Din anul 2008, întreprinderea este transferată în administrarea AVAS, însă activitatea de producţie a fost oprită la sfârşitul anului 2010. În această fabrică, începând din anul 1947, forţa principală de muncă a fost constituită din deţinuţi, cei cu condamnări din motive politice fiind folosiţi cu precădere până în 1964.

După instaurarea regimului comunist, arestările efectuate de Securitate în rândurile cadrelor militare ale fostei Armate Regale, în special generali şi ofiţeri superiori, au fost însoţite şi de confiscarea săbiilor, ordinelor, medaliilor şi decoraţiilor militare ale acestora, unele obţinute din partea monarhilor ţării sau a conducătorilor armatei în urma faptelor de bravură dovedite pe fronturile celor două războaie mondiale sau cu ocazia unor evenimente deosebite din viaţa militară pe timp de pace, sărbători naţionale, comemorări sau avansări în grad. În ceea ce priveşte numai săbiile confiscate, majoritatea acestora fiind din categoria celor de paradă, acestea au fost centralizate şi aduse în cele din urmă la penitenciarul din Aiud cu un scop bine precizat, acela de a fi distruse în totalitate iar din materialul recuperat să fie confecţionate diferite obiecte cum ar fi cosoare, cuţite şi bricege.

Din mărturiile unor contemporani, la Aiud au fost aduse până în anul 1956 un număr de 12 căruţe cu săbii, care au fost depozitate într-o magazie. În vara anului 1957, opt căruţe pline cu săbii au fost scoase din acea magazie, fiind transportate şi descărcate lângă atelierul de forjă al fabricii din interiorul penitenciarului. Acestea trebuiau să treacă prin nişte operaţiuni tehnice care prevedeau demontarea mânerelor şi gărzilor, debitarea lamelor apoi prelucrarea acestora prin forjare în vederea realizării unor produse finite; bucăţile din lame care nu mai puteau fi folosite erau trimise la topit, iar oţelul obţinut era întrebuinţat la turnătorie pentru îmbunătăţirea calităţii fontei care se producea acolo.

În acel timp, la forjă lucrau numai deţinuţi cu condamnări politice, iar activitatea se desfăşura într-un singur schimb pe zi. Unul dintre aceştia, profesorul Gheorghe Popescu-Vâlcea (n.1912 – d.1998), originar din comuna Copăceni, judeţul Vâlcea, a realizat că, prin distrugerea acestor săbii, care reprezentau adevărate valori şi simboluri naţionale, comuniştii săvârşeau un sacrilegiu. Ca urmare, în înţelegere cu alţi doi deţinuţi de încredere, Savu Popa (n.1928 – d.1999) din Ocna Sibiului şi Gheorghe Martău (n.1922 – d.?), originar din zona Tg. Jiu, au plănuit împreună să salveze o parte din aceste săbii, alegându-le însă pe cele mai deosebite, care posedau diferite inscripţii şi reprezentări heraldice gravate sau reliefate. Astfel, au sortat circa 60 de săbii, majoritatea acestora fiind în stare fragmentară, pe care în cursul lunii septembrie 1957, într-un moment al unei zile, le-au îngropat în două şanţuri săpate în interiorul forjei. Spre sfârşitul anului 1960, înainte de Crăciun, la atelierul de forjă au mai fost aduse încă patru căruţe încărcate cu săbii pentru a fi şi acestea distruse. Dintre cei care participaseră în urmă cu trei ani la prima operaţiune de ascundere, atunci mai lucra la forjă doar Popa Savu. Acesta, împreună cu un alt deţinut politic, Tiberiu Hentea (n.1920 – d.1999), originar din Sibiu, au reuşit să aleagă peste 30 de săbii care li s-au părut lor a fi mai deosebite, şi apoi să le îngroape în apropierea locului unde fuseseră ascunse, în 1957, celelalte săbii.

Secretul acestor acţiuni de mare risc a fost păstrat cu sfinţenie de către cei implicaţi până după căderea regimului comunist. Primele declaraţii publice referitoare la aceste fapte au fost fost înregistrate în cursul anului 1993. Cazul a prezentat atunci un interes deosebit, fiind organizată chiar o acţiune de căutare a acestor săbii, care însă nu a dus la descoperirea lor. Subiectul a fost abordat şi dezvoltat în cadrul unui episod din serialul Memorialul Durerii, realizat de către d-na Lucia Hossu Longin, titlul respectivului episod fiind Săbiile generalilor români.

Aceste arme reprezintă nişte bunuri mobile de patrimoniu care conţin o valoare istorică, simbolică şi artistică de nepreţuit, putând fi încadrate în categoria bunurilor de tezaur. Încercarea de recuperare a acestora reprezintă o datorie de onoare pentru orice român. Căutarea acestor obiecte de patrimoniu se va face pe baza unor mărturii şi planuri provenite de la foştii deţinuţi politici care le-au ascuns, în prezent toţi aceştia fiind decedaţi, la care se adaugă şi unele informaţii provenite de la foşti angajaţi ai penitenciarului. Recuperarea unor astfel de piese istorice poate fi considerată şi ca o regăsire a unei părţi din acel trecut naţional care a fost distrus cu bună ştiinţă de către autorităţile fostului regim comunist.

Clădirea care adăposteşte atelierul de forjă din cadrul fabricii a suferit de-a lungul timpului anumite modificări constructive, cele mai ample fiind realizate în anul 1973 când la construcţia iniţială, pe latura de sud-vest, a fost adosată o hală betonată în interior. Există şi informaţii precum că anumite intervenţii s-au făcut şi la nivel subteran, fapt ce a putut să deranjeze considerabil stratigrafia solului tocmai în zona noastră de interes. Cu toate impedimentele şi riscurile ce vor fi întâmpinate, importanţa şi încărcătura deosebită a acţiunii reclamă şi motivează demersul nostru, indiferent care va fi rezultatul acestuia.

Cercetarea arheologică va fi realizată de o echipă de arheologi şi istorici coordonată de către d-nul Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER. În teren, operaţiunea va fi condusă de  Gheorghe Petrov, arheolog expert la MNIT Cluj şi IICCMER, alături de care se vor afla Paul Scrobotă (director Muzeul de Istorie Aiud), Gabriel Rustoiu (director Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia) şi Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda). Forţa de muncă necesară pentru săpăturile arheologice va fi asigurată de către Penitenciarul Aiud.