EVENIMENT
Curtea de Apel Alba Iulia: Amendă penală pentru patronul TV HCC Alba, în dosarul interceptărilor telefonice ilegale
Curtea de Apel Alba Iulia avut pe rol, miercuri, judecarea dosarului interceptărilor telefonice ilegale. Doi dintre inculpați au fost achitați de magistrați iar un al treilea, patronul firmei de cablu TV HCC Alba a primit amendă penală.
Instanța a procedat la disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar pentru trei dintre inculpați care au recunoscut comiterea faptelor de care sunt acuzați. Este vorba despre Mihai Ignat, Cristian Dospinescu şi Ioan Simu Apăvăloaei Hurghiş. Primii doi au fost achitați și au primit o amendă administrativă în sumă de 1.000 de lei, iar cel de al treilea, patronul HCC, Ioan Simu Apăvăloaei Hurghiş, s-a ales cu o amendă administrativă de 1.000 de lei dar și cu o amendă penală în valoare de alți 1.000 de lei.
„În dosarul cunoscut opiniei publice ca Dosarul interceptărilor telefonice ilegale, au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia 43 de inculpaţi acuzaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.19 alin.1 din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României şi a unor infracţiuni informatice constând în: realizarea de interceptări neautorizate ale convorbirilor telefonice, discuţiilor în mediul ambiental, transmisiilor tip SMS şi transfer neautorizat de date din sisteme informatice; deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică.
La termenul de judecată din 14.06.2012, inculpaţii I.M.S., C.D. şi H.A.I.S. (cetăţeni români domiciliaţi în Bucureşti, judeţul Bacău şi, respectiv, judeţul Alba) au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în baza prevederilor art.3201 din Codul de Procedură Penală. Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la aceşti 3 inculpaţi şi pronunţarea unei sentinţe în data de 27.06.2012.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia din 27.06.2012 în rezumat:
Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât achitarea inculpaţilor I.M.S., C.D. şi H.A.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.19 alin.1 din Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României (Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal) şi a unor infracţiuni informatice (accesul, fără drept, la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice; interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic; transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic; deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică) în baza art. 10 lit.b/1 C.pr.pen. şi art. 18/1 C.pen. (faptele săvârşite de inculpaţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni) şi a aplicat inculpaţilor sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 de lei.
Cu privire la inculpatul H.A.I.S. Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.195 Cod Penal (interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept)
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus şi confiscarea telefoanelor utilizate la săvârşirea faptelor şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare corespunzătoare.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Considerentele care au stat la baza hotărârii instanţei vor putea fi făcute publice după ce aceasta va fi motivată.
Judecarea dosarului cu ceilalţi 37 de inculpaţi va continua la Curtea de Apel Alba Iulia iar termenul de judecată următor a fost stabilit pentru data de 04.09.2012.
În 01.06.2012 Curtea de Apel Alba Iulia a decis achitarea (în baza art. 10 lit.b/1 C.pr.pen. şi art. 18/1 C.pen. – faptele săvârşite de inculpaţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni) şi a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 de lei pentru 3 dintre inculpaţi care au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în baza prevederilor art.3201 din Codul de Procedură Penală.
Pentru mai multe detalii privind acuzaţiile aduse inculpaţilor se poate vedea comunicatul de presă din 05.11.2010 publicat pe site-ul D.I.I.C.O.T., https://www.diicot.ro/” se arată în comunicatul Curții de Apel Alba Iulia.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Pingback: Patronul TV HCC Alba a scăpat și de amenda penală. ÎCCJ a reținut că acesta s-a împăcat cu angajatul pe care îl șantajase | Alba24