Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Dosarele pentru pensionare vor putea fi depuse cu trei luni înainte de împlinirea vârstei. Proiect la Senat

Publicat

dosare pensiiCererile de pensionare ar putea fi depuse de beneficiari, la casele teritoriale de pensii, cu 90 de zile înainte de termenul de împlinire a vârstei de pensionare, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

Principalul argument este legat de întârzierea emiterii deciziei de pensionare, care vine la mai mult de o lună, două, după depunerea cererii de pensionare, fapt ce duce, automat, la întârzierea cu zeci de zile a primirii primei pensii.

“Venim în ajutorul acestor oameni care nu trebuie să întindă mâna și să cerșească pentru a primi un drept ce li se cuvine, căci sunt cazuri în care se așteaptă și 4-5 luni pentru a primi decizia de pensionare și efectiv pensia. De asemenea, există multe cazuri în care dosarele de pensionare sunt oprite în corespondența caselor teritoriale din cauza neconcordanțelor ivite prin emiterea greșită a adeverințelor de către custozii de arhivă și a lipsei unui sistem unitar de lucru a Casei Naționale de Pensii Publice”, se arată în expunerea de motive.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Alin. (2), (3) și (5) ale art. 103 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se poate depune cu 90 de zile înainte de data îndeplinirii condițiior de pensionare, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana. Pentru persoanele din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cererea de pensionare se depune începând cu 90 de zile înainte de data îndeplinirii acestor condiții, la casa de pensii sectorială competentă, în funcție de ultimul loc de muncă.”

Celelalte alineate se referă la persoanele domiciliate în străinătate, care pot, de asemenea, transmite cererea de pensionare cu 3 luni înainte de data limită a împlinirii vârstei.

De asemenea, casele de pensii vor fi obligate să emită în doar 5 zile de la depunerea cererii, deciziile de pensionare.

La art. 104, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21):

„(21) Decizia de pensionare se  emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data îndeplinrii condițiilor de pensionare ale persoanei ce a solicitat acest drept, în condițiile prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată.”

Proiectul legislative este inițiat de peste 30 de parlamentari PNL. Este în dezbatere publică la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Vezi şi Dosarul de pensie, depus cu 90 de zile înainte de intrarea în drepturi. Iniţiativă legislativă PNL, semnată şi de un deputat de Alba

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax