Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Decoraţie din Primul Război Mondial, din colecţia generalului Dănilă Papp, prezentată la Muzeul din Alba Iulia. Ce înseamnă Ordinul Coroana de Fier

Publicat

IMG_6463 La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost prezentat miercuri, în cadrul evenimentului „Exponatul lunii mai”, Ordinul Coroana de Fier, în grad de cavaler, clasa a 2-a, o piesă valoroasă care face parte din colecţia generalului Dănilă Papp.

Coroana de Fier din patrimoniul Muzeului Unirii a fost primită de Dănilă Papp ca decoraţie de război, fiind o recunoaştere a calităţilor sale de genist dovedite în Primului Război Mondial. Purtând această decoraţie, Dănilă Papp apare în diferite instantanee surprinse în timpul campaniei militare din Bucovina. De asemenea, în aceeași ipostază apare și pe coperta unei reviste ilustrate din 16 mai 1915, în care erau amintite faptele de vitejie ale celui numit și apărătorul Bucovinei, locotenent-colonelul Dănilă Papp, comandantul unei brigăzi de elită ce îi purta numele, Brigada Papp.

„Este o decorație rară, o decorație pe care a obținut-o în timpul Primului Război Mondial. Coroana de Fier a fost instituită în Imperiul Habsburgic în 1815, a fost o decorație preluată de la Napoleon și reinstituită de Francisc I. E o decorație destul de bine păstrată, are inscripționată pe ea numele bijutierului. S-a păstrat și cutia originală”, a transmis dr. Ioana Rustoiu.

Ordinul Coroana de Fier – menținut printre distincțiile importante ale Imperiului Habsburgic de la instituirea sa în 1815 de Împăratul Francisc I, până la sfârșitul anului 1918 – se acorda doar în rang de cavaler. Cel mai înalt rang (de primă clasă) se purta prins de lentă, alături de o cruce așezată pe piept, în partea stângă, clasa a doua se purta în jurul gâtului, iar clasa a 3-a, pe piept.

Decorația este formată dintr-o coroană de fier (lombardă) deasupra căreia era postat vulturul bicefal austriac cu spadă și glob cruciger. Pe pieptul vulturului apare un scut în formă de inimă, colorat în albastru închis, pe care e gravat un „F” (Francisc I); deasupra vulturului, coroana imperială de aur. Ca decorație de război a fost introdusă la toate clasele, completându-se decorul acesteia cu frunzele de laur, iar pe panglica galbenă cu tiv albastru, cu două spade încrucișate.

Deviza decorației era: „Avita et aucta” (Moștenit și înmulțit).

Pe reversul decorației era inscripționat anul 1815. În cazul piesei din colecția Dănilă Papp, de pe revers lipsește scutul unde ar fi trebuit gravat anul introducerii ordinului. Pe flamurile de sub coroana imperială apare inscripționat numele bijutierului: A. E. Kochert și locul în care a fost realizată decorația: Viena. Cutia în care se păstra decorația a fost realizată tot în Viena, în fabrica lui J.B. Bergmann.

Din păcate, în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia nu a ajuns și brevetul ordinului acordat de împărat.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement