Actualitate
FOTO: Misterul construcției antice de la Grohaș – Trâmpoiele, dezlegat! Turn roman de observație pe drumul aurului, nu cetate turcească plină de comori
Construcția antică de la Grohaș – Almașu Mare, care a aprins secole la rând imaginația localnicilor, este un burgus, adică un turn de observație fortificat din perioada romană. Aceasta este concluzia la care au ajuns arheologii din Alba Iulia după ce au reușit, cu ajutorul voluntarilor din Zlatna să facă, în premieră, săpături în zonă. Este vorba despre o construcție din piatră și lemn în partea superioară, cu ajutorul căreia romanii supravegheau rutele pe care se transportau minereurile aurifere și de altă natură din zonă.
Fortificația constă dintr-un val amenajat cu piatră și pământ și un șanț săpat în exterior. Valul nu a fost secționat, arheologii nereușind să ajungă la baza construcției, cel puțin momentan. Față de nivelul de călcare din interior, valul are o înălțime de 1 m. În exterior, până la adâncimea la care a fost cercetat șanțul, a fost înregistrată o diferență de nivel de 2,60 m. Valul se păstrează pe o lățime de cel puțin 8 m în această parte a fortificației, dar lățimea șanțului încă nu se cunoaște, multe din pietrele valului fiind colmatate în șanț.
Fortificație romană
Fragmentele ceramice descoperite în șanț datează fortificația în epoca romană. În interior, arheologii au identificat o structură din piatră legată cu pământ, lungă de 6 m, orientată NV-SE, amenajată direct pe nivelul de călcare. În opinia specialiștilor, acesta datează din epoca romană, dovadă stând numeroasele fragmente ceramice și piese de fier descoperite în strat și pe nivel. Această structură din piatră reprezintă urmele turnului de observație, care, probabil, era construit din lemn. Un complex din epoca medievală deranjează nivelul roman în carourile 9 și 10 ale secțiunii.
De gardă pe drumul care lega exploatările miniere
Ar mai fi de menționat că turnul de la Trâmpoiele se află în districtul minier Almaș – Stănija, parte componentă a Cadrilaterului Aurifer al Munților Metaliferi. Conform lui V. Wollmann, cele mai apropiate centre de exploatare romane de locul în care a fost cercetat turnul sunt minele Haneș, Larga, Breaza, Fața Băii, Fericel și Albini.
”În aceste turnuri se aflau mici detașamente militare care aveau rolul de protejare și apărare a centrelor de exploatare minieră și a căilor de acces. În lipsa unor date certe, nu putem stabili ce detașament era cantonat la Grohaș. În zona auriferă a Munților Metaliferi sunt menționate unități ale legiunii a XIII-a Gemina și un numerus Maurorum Hispanensium, care era staționat la Ampelum (Zlatna)” a spus arheologul Gabriel Bălan.
Construcție antică de formă pătrată
Urmele unei construcții foarte vechi, de formă pătrată, au intrat recent în atenția arheologilor din Alba Iulia. În 2013 Adrian Puiuleț, membru al unei asociații din Zlatna, A.T.E. Trascău Corp și Dan Anghel, restaurator la Muzeul Național la Unirii din Alba Iulia, au vizitat situl, concluzia lor fiind că la Grohaș se află un turn de observație din epoca romană, datorită formei pătrate. În primăvara anului 2017, subiectul a fost reluat și a făcut obiectul unui parteneriat între Muzeul Național al Unirii, ATE Trascău Corp și Primăria Zlatna. De remarcat, Adrian Puiuleț este și cel care a reușit să mobilizeze voluntarii care au ajutat la săpături.
Imaginația localnicilor: o cetate turcească interioară, plină de comori
Locul a aprins imaginația localnicilor timp de secole. În jurul ciudatei fortificații s-au dea lugul timpului o serie de legende. Emilian Achim, inițiatorul unui muzeu țărănesc unic în Munții Apuseni, le cunoaște aproape pe toate: „Spre miazănoapte îmi arată o spinare bombată, înaltă şi rotundă de munte, numită cum nu se poate mai potrivit: Mărul Roşu. Din cele mai vechi vremuri până azi, almăşenii cred ca muntele asta e pe dinăuntru gol. Şi că în pântecul mărului acela gigantic de stâncă se afla o întreagă cetate turcească plină de comori, între care şi un viţel de aur, dar toate sunt închise în adâncuri cu mare blestem. Mulţi căutători de aur au încercat să scormonească muntele asta, dar cu toţii au fost loviţi de tainica vrajă, fiind purtaţi de duhuri turbate prin râpi adânci, rătăciţi prin pâraie, desişuri sau pierzându-şi minţile”.
”Dorim să mulțumim Primăriei Orașului Zlatna, Muzeului Național al Unirii, proprietarilor terenului în cauză, d-na Borza și d-nul Hendrea, tuturor voluntarilor și persoanelor implicate în această cercetare” a spus Puiuleț.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News