Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO-VIDEO: Lucrările de construcție a autostrăzii au ajuns… în fața unei locuințe, la Oarda. Buturuga mică de pe Lotul I

Publicat

IMG_20170809_174306 Utilajele lucrează din zor pe lotul I al autostrăzii, în zona Oarda, însă șantierul a ajuns în fața unei gospodării care nu a fost deocamdată evacuată. Chiar în fața porții se înalță pilonul viitorului pod pe sub care va traversa drumul care leagă Oarda Jos de Oarda de Sus. Din spatele curții, lucrările la autostradă continuă. 

Localnicii spun că deocamdată nici persoana care deține casa și nici alte persoane care au terenuri pe sub autostradă, n-au primit nici un ban din sumele promise pentru proprietățile lor. Casa este chiar pe traseul autostrăzii, deci va trebui demolată în curând. Nu se știe ce se va întâmpla cu familia respectivă, până la data la care va primi banii pentru o altă locuință.

Din cauză că traversează practic o localitate, în zonă au apărut mai multe probleme. O familie va locui la nici 5 metri de autostradă, deranjul pe care-l resimte fiind deja foarte mare din cauza utilajelor și a zgomotului. De altfel, casa a și suferit stricăciuni.

După finalizarea lucrărilor și darea în folosință a autostrăzii, multe alte case din zonă se vor afla la doar câteva zeci de metri de aceasta. Deocamdată, o parte dintre oameni sunt liniștiți de promisiunea că pe margini vor fi amplasate panouri de protecție fonică și cred că nu vor fi deranjați de zgomot. ”Au zis că fac cu panouri de protecție, sperăm să nu se audă nimic. Nu ne convine dar nu avem ce face” a spus Florin B., a cărui casă se află foarte aproape de viitoarea autostradă.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax