Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

INS: Domeniile de muncă în care românii sunt plătiți cel mai bine. Salariul mediu net, în creștere în martie 2017

Publicat

bani-leiSalariul mediu net a fost, în luna martie a acestui an, de 2.342 de lei, în creștere cu aproape 5% față de luna precedentă și cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai mari salarii din România au fost plătite angajaților din domeniul serviciilor informatice, al extracției petrolului și gazelor naturale, dar și angajaților din asigurări și fonduri private de pensii. La polul opus, cei mai puțini bani sunt câștigați de angajații din hoteluri și restaurante sau industria textilă.

În luna martie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3256 lei, cu 4,8% mai mare decât în luna februarie 2017.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2342 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 106 lei (+4,7%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5880 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1369 lei).

Martie 2017 comparativ cu Martie 2016

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real1 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,0%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

Indicele câştigului salarial real a fost de 104,6% pentru luna martie 2017 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 177,9%, cu 7,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2017.

Martie 2017 comparativ cu Februarie 2017

În luna martie 2017, în toate activităţile din sectorul economic2, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13‐lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează:

  • cu 40,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 24,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
  • între 10,5% şi 18,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea produselor din tutun, industria metalurgică, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de servicii anexe extracţiei;
  • între 6,5% şi 9,5% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, tranzacţii imobiliare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice;
  • între 5,0% şi 6,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor textile, captarea, tratarea şi distribuţia apei, alte activităţi industriale n.c.a., colectarea şi epurarea apelor uzate, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), extracţia cărbunelui superior şi inferior.

În sectorul bugetar s‐au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%) şi în administraţia publică (+0,2%).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax