Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Transporturilor, despre Autostrada Sebeş-Turda: „Vreau să devansăm termenul de finalizare din 2018 pentru 2017. Îmi asum răspunderea”

Publicat

14045940_1853903691505178_4919799900328301716_n Autostrada Sebeş-Turda ar putea fi finalizată anul viitor. Cel puţin asta doreşte ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, prezent joi, în vizită de lucru pe șantierul autostrăzii.

Deblocarea lucrărilor nu a fost deloc ușoară, pentru că a însemnat autorizații, avize, documentație tehnică, negocieri complicate cu toți partenerii. Toate astea au fost făcute. Ne-am mișcat și am pornit construcția din iunie. Vreau să ne mobilizăm în continuare și să devansăm termenul de finalizare din 2018 pentru 2017. Îmi asum răspunderea pentru ceea ce se face acum, pentru ca lucrurile să fie diferite și să construim un altfel de viitor și altfel de autostrăzi: și mai repede și mai bine”, a declarat ministrul Sorin Bușe, după cum a anunţat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Vizita ministrului s-a desfăşurat „pentru a evalua progresul realizat de la ultima sa vizită şi a se asigura că lucrările continuă conform planului”, potrivit reprezentanţilor autorităţii.

Citeşte şi FOTO-VIDEO: AUTOSTRADA Sebeş-Turda. Lucrările, verificate din nou în teren, de ministrul Transporturilor. Situaţia pe loturi

Reamintim că directorul CNADNR, Cătălin Homor, a declarat în 14 august că lucrările pe toate tronsoanele din Autostrada Sebeş-Turda vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2018. Până atunci, se vor deschide loturile 3 şi 4, unde lucrările sunt avansate, existând posibilitatea să fie deschişi circulaţiei de la sfârşitul acestui an sau cel târziu anul viitor.

Vezi şi FOTO-VIDEO: Promisiuni noi de la CNADNR pentru Autostrada Sebeş-Turda

Directorul CNADNR a spus că pe Sebeş-Turda se lucrează în prezent la capacitate maximă, cu toate autorizaţiile în regulă.

„Dacă discutăm de Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4 (pot fi deschise la sfârşitul anului – n.r.). Sunt într-o fază destul de avansată. Posibilitatea de a fi deschişi la finalul anului există, dar cea mai mică influenţă negativă – vremea, plouă două săptămâni – ne duc lucrările în anul viitor. De reţinut că pe aceste proiecte lucrările au fost sistate aproape patru luni din lipsa autorizaţiei”, a spus Cătălin Homor, directorul general al CNADNR.

Vezi şi FOTO: AUTOSTRADA Sebeş-Turda. Cum arată începutul lucrărilor pe lotul 1, între Sebeş şi Alba Iulia. Situaţia pe celelalte tronsoane

sursa foto: Ministerul Transporturilor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax