Eveniment
O educatoare dintr-un sat izolat din Alba doarme într-o cameră din școala unde predă. Dacă renunță la post grădinița s-ar desființa
Dacă pentru unii este o povară să meargă la muncă în fiecare dimineaţă, pentru o tânără din judeţul Alba meseria ei chiar este „brăţară de aur”. A renunţat la confortul unei locuinţe şi se descurcă cu un fotoliu pe care doarme, un lighean cu apă pe post de vană şi focul cu lemne, numai să ştie că preşcolarii vin şi se pregătesc să dea piept cu viaţa, peste câţiva ani.
Ioana Koncz are 27 de ani şi, acum şase ani, când a absolvit Liceul Pedagogic în Blaj nu s-a gândit o clipă că îşi va croi un drum într-un loc uitat de lume. Este educatoare la grădiniţa din Purcăreţi, practic este ca o soră mai mare pentru cei zece copii, care vin în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze să se întâlnească cu „domnişoara educatoare”, cum îi spun copiii şi sătenii.
A fost dragoste la prima vedere între ea şi copii, motiv pentru care face acest sacrificiu: să locuiască într-o cămăruţă austeră de 2×2 m şi fără niciun mijloc de comunicare.
„Mi-a fost foarte greu la început pentru că nu cunoşteam pe nimeni. Aici nu ai acces nici la internet, nici televizor, nici semnal la telefon, nimic şi e un pic greu”, spune Ioana.
Grădiniţa este într-o sală de curs a şcolii din Purcăreţi, iar alături este camera Ioanei, în care, de dragul celor mici, s-a obişnuit. Puţini sunt cei care fac acest pas mare în viaţa lor, să rămână într-un sat izolat de dragul unei meserii ce nu îi aduce multe satisfacţii financiare.
Dar la polul opus se află împlinirea că este persoana care le oferă celor zece copii din sat acces la educaţie. Le povesteşte că, dincolo de satul izolat, există o lume care le poate oferi oportunităţi în viaţă.
Cu toate că locuieşte în condiţii vitrege, nu a renunţat la meseria pe care a ales-o. „Îmi place ce fac şi îmi place şi locul. Atâta, drumul este foarte lung şi stau aici izolată”, a mai spus Ioana.
Din puţinii bani pe care îi câştigă, cumpără materiale educative şi, ca să-i bucure pe cei mici, când vine din oraş, le aduce şi mici cadouri.
„Un alt învăţător care locuieşte în Pianu şi care predă la clasele I-IV la Şcoala din Pianu de Sus, peste săptămână, are casa la şcoală. Din cauza zăpezii este mai uşor să rămână acolo. Mijloacele de transport nu circulă până sus.
Vineri pleacă amândoi acasă şi luni se întorc. Vin cu autobuzul până în Strungari, cel mai apropiat sat de Pianu de Sus şi Purcăreţi şi de acolo merg câţiva kilometri până la şcoli.
Le convine pentru că nu plătesc cazare, căldură, apă şi pe lângă salariu, primesc şi un spor de izolare”, a declarat pentru Alba24, primarul comunei Pianu, Marin Ioan Petruse.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
VIDEO ȘTIREA TA: La un pas de accident pe o stradă din Alba Iulia, după ce un șofer grăbit a depășit o mașină de școală de șoferi
VIDEO ȘTIREA TA: O mașină a ajuns pe un giratoriu din Alba Iulia, în urma unui accident rutier. Imagini suprinse de un șofer
FOTO ȘTIREA TA: Accident rutier în sens giratoriu la Alba Iulia. Două mașini s-au lovit
bula
sâmbătă, 24.01.2015 at 14:52
Felicitari pentru initiativa de a populariza astfel de exemple! Felicitari si respect pentru cadrele didactice care-si respecta meseria!
In rest cred ca autoarea ******.
moderatorul de serviciu
sâmbătă, 24.01.2015 at 21:53
multumim de observatie. ne cerem scuze, se mai intampla..
ion creangă
sâmbătă, 24.01.2015 at 16:30
fost, văzut…greu,… dar pentru cine ştie să aprecieze, acolo e Raiul, în comparaţie cu un post la şcolile din orice oraş!
goldy
sâmbătă, 24.01.2015 at 17:48
Pentru ce o felicitati? Pentru ca isi rateaza viata retragandu-se intr-o fundatura in care are doar impresia ca face un bine catorva copii, care in final inevitabil nu vor fi recunoscatori. Ai 27 de ani, du-te cat vezi cu ochii, ca nu esti datoare nimanui cu nimic, nu e vina ta ca exista sate rupte de lume, doar pentru ca niste oameni total lipsiti de educatie nu s-ar descurca in alta parte sau pur si simplu nu vor sa se mute in alta parte .
Ioana-Alina Koncz
duminică, 25.01.2015 at 00:40
Nu imi ratez viata. Eu am ales sa fiu si sa raman acolo.Iubesc ce fac, iubesc locul si chiar daca nu sunt conditii de lux sau drumul e prea lung sau greu, primesc cel mai important lucru: RESPECT din partea copiilor, cat si a parintilor. Sunt oameni simpli si poate lipsiti de educatie cum spuneti, dar au bun simt cat un oras intreg. Si nu am impresia ca fac „un bine” ,ci chiar il fac cu mare drag si nu imi trebuie recunostinta si nici laude din partea nimanui.
marius
luni, 26.01.2015 at 00:18
Felicitari ! Fa-ti treaba ca si pana acum si o sa vezi ca cel putin sufleteste nu o sa-ti ratezi viata. Banii vin si se duc, iar gura lumii nici pamantul nu o astupa…
Dumnezeu sa te ocroteasca!
dana
luni, 26.01.2015 at 01:37
(Y)
Liana
luni, 26.01.2015 at 14:20
Va felicit domnisoara pentru aceasta atitudine.Este o alegere curajoasa si va respect pentru acest lucru.Mama mea a fost invatatoare,a invatat ca si dumneavoastra copii aflati departe de lumea civilizata dar pana in ultima clipa a vietii ei nu a regretat niciodata acest lucru.In timp veti vedea cum vi se umple sufletul de bucurie cand, cei mici de acum vor fi mari si nu va vor uita niciodata.Am vazut in ochii mamei mele tot timpul aceasta multumire.
corina
sâmbătă, 24.01.2015 at 18:20
Si primarul, ce „om”…recititi ce declara: ” Le convine pentru că nu plătesc cazare, căldură, apă şi pe lângă salariu, primesc şi un spor de izolare”, a declarat penru Alba24, primarul comunei Pianu, Marin Ioan Petruse.” Pai bine, mai stimabile, de cand au cei din invatamant niste salarii atat de exorbitante incat „sporurile” alea sa-i incante atat de mult pe acesti oameni si in plus camaruta aia si ligheanul sunt cumva conditii de lux ?? In loc sa spui ca vei incerca sa le oferi ceva mai multe conditii si ca le apreciezi devotamentul…in fine. Felicitari domnisoarei educatoare!
...din Sebes
duminică, 25.01.2015 at 06:16
…da, primar de Las Fierbinti
Sorin Solea
duminică, 25.01.2015 at 12:23
Da, ai mare dreptate in legatura cu primarul, nici nu vreau sa ma gandesc cite clase are.
Emilia
sâmbătă, 24.01.2015 at 20:17
FELICITARI!!! Esti un exemplu de urmat!
Daniel R.
sâmbătă, 24.01.2015 at 21:18
Stimă și respect, Ioana.
Dumnezeu să te ocrotescă !
andreea milasan
sâmbătă, 24.01.2015 at 21:35
cat timp mai exista astfel de oameni invatamantul mai are o sansa la normalitate! felicitari!
alexandra
duminică, 25.01.2015 at 08:04
Bravo și multa putere ptr copiii…..Dacă aveți nevoie de rechizite sau altele te rog sa mă contactez vreau sa ajut de ce aveți nevoie la gradinita….nu ezita sa îmi scrii ca cu mare drag vin și va ajut cu ce aveți nevoie sunt pe aproape din sebes
Lidia
duminică, 25.01.2015 at 18:25
Dragoste,pasiune,daruire,vocatie….putin dar totusi asa de mult…
Felicitari!
Ne onreaza pe toti cei din breasla!
Mirela
duminică, 25.01.2015 at 19:44
Rusine domnule primar pentru afirmatia de mai sus!In loc sa va bucurati ca inca mai exista oameni devotati meseriei lor d-voastra va face impresia ca ii faceti o „favoare” prin faptul ca se spala la lighean!
Sanda Carasiniu (fostă Mirca)
joi, 28.12.2017 at 19:14
Dragă Ioana, mare adevăr ai spus: respectul şi bunul-simţ îi caracterizează pe oamenii din această mică aşezare. La fel era şi pe vremea în care mi-am petrecut o parte din copilărie aici ( eram cam de vârsta elevilor tăi). Aici am învăţat să merg în picioare prin iarba înaltă cât mine şi nu am vrut să mă despart de draga mea bunică decăt când am inceput şcoala. Şi apoi vacanțele… Doamne ce vremuri! Şi câte amintiri mi-a stârnit acest articol. Bunica mea locuia două case înainte de şcoală şi toată ziua eram în curtea şcolii… Cunosteam toţi copiii din sat şi doar în prezenţa lor îmi dădeam seama că eu mă transformasem într-o fetiță râzgâiată de oraş. Şi mă ruşinam eu în fața acelor copii simpli de oieri… Vremurile au făcut în aşa fel încât timp de douăzeci de ani să nu mai ajung la Purcăreţi: bunicii s-au dus, tata (care s-a născut şi a crescut aici) s-a dus şi el săracul… Cumva legătura cu acest loc magic pentru mine s-a rupt. Am revenit acum vreo cinci ani şi am fost tare mirată să constat că aproape toate lucrurile ştiute de mine erau la locul lor: drumul-acum asfaltat (din păcate doar în sat), pietrele, copacii şi căpițele de fân, prunii şi cireşii din grădină. Doar că lumea nu mai căra apa de la fântâna cu găleata şi răsărise şi o cişmea undeva aproape de şcoală. În schimb, nu am mai cunoscut pe nimeni în afară de rudele mele. Bătrânii, îngropaţi demult, iar tinerii împrăştiaţi prin Europa… Şi o linişte de-ți ţiuiau urechile! Sper că nu ai abandonat locul încă deşi, la un moment dat, o vei face (când te vei aşeza la casa ta) şi că te vei ocupa cu aceeaşi dragoste de copiii satuluii. Şi mai sper că persoana care te va înlocui va face la fel ca tine. Ideal ar fi ca o fată din sat să îţi calce pe urme… În acest loc idilic care a fost preferat de Lucian Blaga să îşi scrie poeziile şi a dat ţarii un academician (folcloristul Gheorghe Pavelescu). Dacă este să iasă din tine om adevărat, iese indiferent unde te-ai născut şi ai crescut… Dacă nu,nu… Pace buna! (aşa se salutau localnicii pe vremea mea)